Primarul comunei Golești, Alexandru Zar, a anunțat că a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor la obiectivul de investiții „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Golești, județul Vrancea”. Societatea care a câștigat licitația și care va realiza această lucrare este SC Art Instal SRL din Alba Iulia, valoarea investiției fiind estimată la 17,4 milioane de lei, cu finanțare asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are termen de finalizare 31 decembrie 2026.
„După desfășurarea procedurii de licitație, a fost semnat Contractul pentru obiectivul de investiții de execuție lucrări pentru «Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Golești, județul Vrancea» de primarul Alexandru Zar și Cosmin Nuștiu, administrator și reprezentantul legal al firmei SC ART INSTAL SRL din Alba Iulia care va executa proiectul.
Lucrările de realizare a rețelei de distribuție gaze naturale vor începe în cel mai scurt timp. Ca și dumneavoastră, ne dorim și noi să fie într-un ceas bun! Doamne ajută!”, se arată într-o informare postată pe pagina de Facebook a Primăriei Golești. Beneficiarii direcți ai acestui proiect vor fi cei peste 5.400 de locuitori ai comunei, din peste 1.500 de gospodării.
„Constructorul împreună cu operatorul economic vor face branșamentul până la poarta cetățeanului. Lungimea totală a rețelei este de 29.500 metri. Avem peste 1.500 de cereri de racordare la rețeaua de gaze, cereri care sunt în așteptare”, a declarat primarul Alexandru Zar. Iar pentru că realizarea acestei investiții este una dorită mult de locuitorii comunei Golești, primarul a detaliat și de ce a durat așa de mult până s-a ajuns în faza de a scoate acest proiect la licitație.
„Dacă în majoritatea cazurilor faptul că a noastră comună este traversată de la sud la nord de DN2 E85 este un lucru benefic, în cazul proiectului privind introducerea rețelei de gaze în comună, acest lucru a dat bătai de cap privind avizele primite de la CNAIR , autoritatea care se ocupă de traficul rutier în România, pentru subtraversările care trebuie executate ca rețeaua de gaze să fie realizată în toate cele 3 sate ale comunei.
Aceeași situație s-a înregistrat și în cazul subtraversării care trebuie executată la linia de cale ferată în satul vechi cât și paralelismul rețelei de gaz care se va executa în satul Ceardac pe strada Crizantemelor.
Toate aceste situații neprevăzute au creat probleme privind soluția tehnică, au consumat resurse financiare, ținând cont de toate proiectele care au trebuit întocmite pentru primirea avizelor necesare de la Compania Națională de Infrastructură Rutieră, Regionala Căilor Ferate Sucursala Galați, Autoritatea Feroviară Română, Distrigaz Rețele Sud, cât și avizele care se eliberează în mod obișnuit atunci când se eliberează un Certificat de Urbanism pentru o lucrare de asemenea importanță”, a explicat primarul Alexandru Zar.