Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Gimnasta Ana Maria Bărbosu și antrenorii săi, premiați de municipalitate

Gimnasta focșăneană Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, va fi premiată ca urmare a unei propuneri a primarului Cristi Valentin Misăilă. Propunerea a fost transpusă într-un proiect care va fi discutat joi, în ședința Consiliului Local Focșani, aici fiind prevăzută și premierea antrenorilor Anei Maria Bărbosu – Cezar Stoica și Daniela Trandafircare au contribuit la formarea gimnastei”. Astfel, se propune premierea cu 10 mii de lei a gimnastei, în timp ce pentru fiecare antrenor este propusă suma de 5 mii de lei.

Componentă a Lotului Național al României de Gimnastică, Ana Maria Bărbosu continuă rezultatele excepționale interne și internaționale de până acum. După multe medalii de aur obținute la campionatele europene, cupe mondiale s.a., Ana-Maria Bărbosu ne bucură acum cu rezultatul extraordinar obținut la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, unde a câștigat medalia de bonz – finala la sol.

Este prima medalie olimpică la gimnastică obținută de România, după Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Un rezultat de excepție, care confirmă valoarea școlii de gimnastică focșăneană și continuă rezultatele excepționale obținute de către predecesoarele ei. Trebuie apreciați și premiați inclusiv cei care au contribuit la formarea gimnastei, legitimată la CS Focșani, unde a fost antrenată de profesorii Daniela Trandafir și Cezar Stoica.

În vederea stimulării performanței sportive, este importantă susținerea financiară prin acordarea unui premiu în valoare de 10 mii de lei, respectiv premierea antrenorilor care au contribuit la formarea gimnastei cu un premiu a câte 5 mii de lei fiecare”, se explică în documentație. Legitimată la CSȘ Focșani și CSA Steaua București, gimnasta noastră a obținut cele mai bune rezultate la Campionatele Mondiale de la Anvers, 2023 – locul 10 cu echipe, iar la Campionatele Europene de la Rimini – locul 4 (la echipe și sărituri).

Ana Maria Bărbosu a împlinit 18 ani pe 26 iulie, chiar în ziua ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice și face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom. Pe 16 august, Ana a primit medalia de bronz pe esplanada din fața COSR, iar premierul României, Marcel Ciolacu, i-a înmânat Anei un buchet de flori.

Octavian Morariu, membru al CIO, a subliniat la finalul ceremoniei care a urmat protocolul olimpic că „s-a făcut dreptate în acordarea medaliilor!”. Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român de la acea dată, „Octavian Morariu a fost cel care i-a așezat medalia la gât Anei. Președintele COSR, Mihai Covaliu i-a înmânat mascota și afișul oficial al Jocurilor.

«Am auzit de la colegii mei care au câștigat o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris că e o medalie grea, a mea este și la propriu, și la figurat. Le mulțumesc antrenorilor, care m-au descoperit, care m-au pregătit și celor care m-au dus la Jocurile Olimpice. Situația creată în finala de la sol a fost una dificilă și mulțumesc Federației și Casei de Avocatură pentru ajutor!» a declarat Ana Maria Barbosu.

Medalia oferită Anei nu este fizic aceeași cu a gimnastei americane Jordan Chiles. Comitetul de Organizare, cu acordul CIO, a predat COSR altă medalie olimpică de bronz, luni, la Paris. Ana Maria Barbosu a fost declarată câștigătoarea medaliei olimpice de bronz la sol prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv”. Anterior, pe 15 august, municipalitatea organizase „o seară olimpică” dedicată gimnastei noastre.

La acel eveniment, primarul Misăilă a punctat că „Focșaniul își respectă campionii olimpici” și că totul este „un mic gest de recunoștință și de apreciere pentru performanțele obținute în activitatea sportivă. Întotdeauna trebuie să răsplătim performanțele obținute de sportivii noștri. Felicitări Ana Maria și sunt convins că peste patru ani, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, ne vei face o bucurie și mai mare”. De altfel, la acel moment, gimnasta noastră a primit o plachetă onorifică de „Ambasador al municipiului Focșani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?