Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Buzău: Concertul tribut dedicat regretatului artist Nicu Covaci va deschide BIAF 2024

          A patra ediţie a Buzău Internaţional Arts Festival (BIAF), care va aduce în faţa publicului evenimente inedite, de la Concertul Tribut dedicat regretatului artist Nicu Covaci până la vernisajul unei expoziţii unice de icoane pictate pe lăzi de muniţie rămase în urma trupelor, în războiul din Ucraina, se va desfăşura în perioada 23 august – 20 septembrie. Ediţia din acest an reuneşte cele două festivaluri ce au pus bazele BIAF: Festivalul Internaţional de Film Buzău – BUZZ IFF şi Festivalul Internaţional de Teatru Independent COMIC 7 B.

          Deschiderea oficială a festivalului este programată pe 23 august, începând cu ora 17,30, în Parcul Crâng din municipiul Buzău. „Pe 23 august, BIAF debutează cu o serie spectaculoasă de evenimente, în Parcul Crâng şi pe pietonala bulevardului Nicolae Bălcescu, şi aduce în faţa publicului artişti stradali şi evenimente dedicate copiilor, familiilor şi tuturor celor dornici de relaxare şi stare de bine: toboşarii Superchill, jongleuri talentaţi, dansatori acrobatici, spectacole impresionante ale Circo Cristal din Argentina, care, alături de mascotele costumate, statuile vivante, marionetele gigant, baloanele colorate şi multe altele, vor crea un cadru magic pentru participanţi. Momentul culminant al serii va fi Concertul Tribut dedicat regretatului artist Nicu Covaci – PHOENIX, alături de invitatul special, Ovidiu Lipan Ţăndărică. În deschidere va concerta Trupa cin5i, din Buzău. Pe 24 august, continuă atmosfera vibrantă cu noi spectacole de jonglerii, acrobaţie, artişti pe picioroange, marionete gigant şi statui vivante. Seara va culmina cu un spectacol de acrobaţie cu foc, susţinut de trupa Symbol of Light, un Warm-Up Dj set cu DJ Arggo şi un concert de excepţie, susţinut de îndrăgitul artist MIHAIL, aflat pentru prima dată pe scena unui festival la Buzău”, anunţă organizatorii într-un comunicat de presă.

          În perioada 25 august – 8 septembrie, Galeriile de Artă Buzău vor găzdui expoziţia lucrărilor lui NED (Ion Nedelcu), iar în data 11 septembrie, artistul fotograf Haris Germanidis din Grecia va prezenta publicului, în premieră în România, o colecţie de fotografii care surprind esenţa contemporaneităţii în artă.

          Articolul integral pe – https://t.ly/_livb

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?