O gospodărie din comuna Cârligele, sat Blidari, a fost cuprinsă de flăcări în această seară, a informat, în urmă cu puțin timp, purtătorul de cuvânt la Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. La stingerea focului au acționat cinci echipaje de pompieri, cât și voluntarii din cadrul SVSU Cârligele, potrivit comunicatului ISU Vrancea:
„Cinci echipaje cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă, în cooperare cu SVSU Cârligele, intervin pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o locuință în suprafață de 250 mp, din satul Blidari, comuna Cârligele.
Incendiul este localizat, se lucrează la lichidare”, se arată în comunicat.