Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Finanțele fac precizări referitoare la Decontul precompletat RO e-TVA

Comunicat de presă:

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea aduce la cunoștință  contribuabililor că în Monitorul Oficial nr. 726/24.07.2024 a fost publicat OPANAF nr. 3775/2024 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Decont precompletat RO e-TVA”. Formularul „Decont precompletat RO e-TVA” conţine date şi informaţii privind operaţiunile economice declarate de către persoanele impozabile şi transmise în sistemele informatice ale Ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală până la data întocmirii acestuia, respectiv:

Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura reglementat de  OUG nr. 120/2021; Sistemul naţional RO e-Transport reglementat de OUG 41/2022; Sistemul naţional RO e-Sigiliu reglementat de art. LVII din Legea 296/2023; Sistemul informatic naţional RO e-SAF-T reglementat de art. 591  din Codul de procedură fiscală; Sistemul informatic naţional RO e-Case de marcat electronice art. 31 din OUG 28/1999; Sistemul informatic integrat vamal; Alte sisteme informatice proprii ale Ministerului Finanţelor.

            Decontul precompletat RO e-TVA  nu constituie titlu de creanţă în sensul Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, acesta se transmite, pentru fiecare perioadă fiscală de raportare, persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin mijloace electronice, în termenul prevăzut de OUG nr. 70/2024 privind unele măsuri de implementare şi utilizare a decontului precompletat RO e-TVA şi valorificarea datelor şi informaţiilor prin implementarea unui sistem de guvernanţă specific, precum şi alte măsuri fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

            Decontul precompletat RO e-TVA se implementează cu data de 1 august 2024 pentru operaţiunile efectuate începând cu data de 1 iulie 2024 de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA.

Sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?