Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

ULTIMA ORĂ! VIDEO! Tentativă de ASASINAT asupra lui Donald Trump; cel puțin două persoane au murit

Fostul preşedinte Donald Trump, candidat republican la alegerile americane din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu sânge vizibil la urechea dreaptă, după focuri de armă care au costat viaţa a cel puţin o persoană din rândul asistenţei, scriu AFP şi Reuters.

Presupusul trăgător şi un spectator au fost ucişi, iar o altă persoană a fost rănită în stare gravă, potrivit presei americane, citând autorităţile judiciare locale.

Fostul preşedinte american Donald Trump, rănit la ureche, a scăpat sâmbătă de o tentativă de asasinat în timpul unui miting dintr-o campanie electorală care a fost dată peste cap de acest atac, comentează AFP.

Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, a fost evacuat, cu faţa însângerată, după atacul armat de la Butler, în Pennsylvania (nord-est). Înainte ca agenţii de securitate să-l ducă într-o impozantă maşină neagră, el a ridicat pumnul în direcţia mulţimii, în semn de sfidare.

Atacatorul şi un trecător au fost ucişi, iar alţi doi spectatori au fost grav răniţi.

FBI l-a identificat pe autorul tentativei de asasinat asupra fostului preşedinte american Donald Trump ca fiind Thomas Matthew Crooks, un bărbat de 20 de ani din Pennsylvania (nord-est), a informat duminică presa americană, preluată de AFP.

„FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, ca fiind persoana implicată în tentativa de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump pe 13 iulie în Butler, Pennsylvania”, a transmis FBI într-un comunicat citat de posturile de televiziune NBC şi CBS.

Lideri din întreaga lume, ”şocaţi” de tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump


Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat duminică „profund şocată” de tentativa de asasinare a lui Donald Trump în timpul unui miting electoral în Statele Unite, relatează AFP.

„Sunt profund şocată de împuşcăturile care au avut loc în timpul unui miting de campanie al fostului preşedinte Donald Trump”, a scris Von der Leyen pe reţeaua socială X.

„Îi doresc lui Donald Trump o recuperare rapidă şi transmit condoleanţe familiei victimei nevinovate. Violenţa politică nu are ce căuta într-o democraţie”, a adăugat ea.

La rândul său, Emmanuel Macron i-a transmis duminică, într-un mesaj pe reţeaua X, „urările sale de însănătoşire grabnică” lui Donald Trump, victima unei tentative de asasinat, „o dramă pentru democraţiile noastre”.


„Un activist a murit, mai mulţi sunt răniţi. Aceasta este o tragedie pentru democraţiile noastre. Franţa împărtăşeşte şocul şi indignarea poporului american”, a scris preşedintele francez.

De asemenea, şefa guvernului ultraconservator al Italiei, Giorgia Meloni, şi-a exprimat „solidaritatea” cu Trump, sperând cădialogul şi responsabilitatea vor prevala asupra urii şi violenţei”.

Îmi exprim solidaritatea (cu Trump – n.r.) şi urările mele pentru o recuperare rapidă, cu speranţa că în următoarele luni ale campaniei electorale dialogul şi responsabilitatea vor prevala asupra urii şi violenţei”, a spus ea într-un comunicat.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat la rândul său „fără echivoc” tentativa de asasinare, a declarat purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujarric.

Şeful ONU „condamnă fără echivoc acest act de violenţă politică. El îi doreşte preşedintelui Trump însănătoşire grabnică”, a spus sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?