COMUNICAT DE PRESĂ:
În calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești, compusă din 12 localități, primarul Cristi Valentin Misăilă consideră că actuala conducere a Consiliului Județean Vrancea comite un abuz atunci când dorește să impună semnarea unui contract pentru depozitarea deșeurilor la Groapa de Gunoi Haret, parte a sistemului ”Vrancea Curată”, care ar genera costuri majorate cu 13% pentru cetățenii Municipiului Focșani.
Atât timp cât întreg ”Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Vrancea” nu este complet funcțional, intenția Consiliului Județean Vrancea de a obliga UAT-urile să depoziteze gunoiul la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Haret reprezintă un abuz de putere și, mai mult de atât, generează costuri suplimentare populației din Municipiul Focșani și din localitățile membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare.
Cele mai mari costuri sunt la transportul deșeurilor – creșterea fiind de aproape 200% în cifre absolute însă de nouă ori mai mare, raportat la numărul de kilometrii parcurși. Astfel, dacă în prezent SC Servicii Publice și Salubritate are un cost de 51,5 lei/tonă pentru transportul deșeurilor la 100 kilometri, pe viitor, cetățenii Municipiului Focșani ar trebui să plătească 116,33 lei/tonă pentru ca deșeurile să fie transferate la 35 kilometri distanță.
“Cetățenii Municipiului Focșani mi-au acordat încrederea și votul lor pentru a le apăra interesele și nu pentru a fi de acord cu o creștere în orb a cheltuielilor. Proiectul<> a fost creat pentru a gestiona, integrat, colectarea și depozitarea deșeurilor dar la o manieră suportabilă pentru populație. Acest lucru ar trebui să însemne o reducere a costurilor cu serviciile de colectare a deșeurilor pentru cetățenii din Focșani, însă, în prezent, Consiliul Județean Vrancea dorește să ne oblige să ducem gunoiul menajer la CMID Haret în baza unor tarife majorate, de care noi nu am știut până în prezent”, susține Primarul Cristi Valentin Misăilă.
În ceea ce privește funcționarea eficientă a Proiectului ”Vrancea Curată”, aceasta cuprinde două componente – componenta de colectare a deșeurilor și componenta de depozitare a deșeurilor!
Până acum a fost finalizată doar procedura pentru delegarea prin concesionare a gestiunii serviciului public de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Haret, inclusiv a stației de sortare, a stației de compostare. Pe scurt, a fost stabilit doar operatorul economic care gestionează groapa de gunoi, nu și firma care va colecta deșeurile de la cetățeni.
Mai mult, tarifele de transport și depozitare a deșeurilor au fost stabilite fără să fie realizată o consultare a primarilor în calitate de reprezentanți ai cetățenilor. Tarifele nu au fost aduse la cunoștința primarilor localităților până nu a fost finalizată licitația de către Consiliul Județean. De altfel, Caietul de sarcini pentru licitația privind selectarea operatorului prestator al serviciului de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Haret și a Stațiilor de transfer pentru deșeuri municipale și deșeuri similare Focșani, Adjud, Vidra, Gugești a fost urcat în SEAP fără să fie discutat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Vrancea Curată”.
Primarul Cristi Valentin Misăilă a explicat că Municipiul Focșani și încă 11 localități din Vrancea care sunt membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești au delegat gestiunea serviciului de salubrizare către societatea Salubrizare și Servicii Publice Focșani (fosta CUP Salubritate).
Pentru aceste localități, depozitarea deșeurilor se face, conform unei proceduri de achiziție publică, la societatea Tracon Brăila. Contracte care sunt în vigoare până la sfârșitul anului 2024, respectiv finele anului 2025.
Conform proiectului ,,Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Vrancea”, singura obligație stabilită pentru Municipiul Focșani este de a delega gestionarea deșeurilor către noul operator economic stabilit de către Consiliul Județean Vrancea prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Vrancea Curată”.
În plus, Primăria Municipiului Focșani nu poate obliga Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești să încheie un contract cu un anumit operator economic fără să fie derulată, conform procedurilor legale, o procedură de achiziție publică care să țină cont de cea mai bună ofertă.
„Dragi focșăneni, eu vin și vă întreb pe dumneavoastră: <> Personal eu nu pot fi de acord cu acest contract abuziv și voi lupta să demonstrez că acesta nu reprezintă interesul focșănenilor! Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, susține Primarul Cristi Valentin Misăilă.
Mai mult de atât, Primarul Cristi Valentin Misăilă consideră că actuala conducere a Consiliului Județean Vrancea nu este una legitimă și prin acțiunile luate în cazul Proiectului ”Vrancea Curată” generează o problemă gravă noului Președinte al Consiliului Județean, ales de vrânceni, nu numit politic de o mână de consilieri județeni!
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani