Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

ULTIMA ORĂ! VIDEO/FOTO! Adolescent căzut de pe pod, în albia râului Putna; a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD

Biroul de presă al ISU Vrancea:

Elicopter SMURD solicitat pentru transportul unui copil la spital

Pompierii militari au intervenit în cooperare cu un echipaj SAJ Vrancea și reprezentați Salvamont după ce s-a anunțat prin intermediul numărului pentru apel unic 112 ca un băiat, în vârstă de 15 ani, a căzut de pe un pod în albia râului Putna, în dreptul localității Lepșa.
Acesta a fost extras din zona greu accesibilă (albia abruptă a râului) de pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Tulnici, împreună cu reprezentanții Salvamont.
Băiatul era conștient, prezenta politraumatisme prin cadere de la înălțime și a fost predat echipajului SAJ.
Acesta urmează să fie transportat la spital cu ajutorul unui elicopter SMURD. 

Sursă foto: Salvamont Vrancea

UPDATE! Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea:

Astăzi la ora 13:53 Dispeceratul SAJ a primit o solicitare pentru o persoana găsită într-o prăpastie, în zona Lepșa.
La locul solicitării a fost direcționată resursa cea mai apropiata – o ambulanță SAJ tip B2, iar în urma ei a fost direcționată o ambulanță SAJ tip C2 – cu medic, din Focșani.
Ajunși la locul solicitării, echipajele medicale au identificat o victimă de 15 ani, conștientă, ce prezenta traumatism cranio-facial. La locul solicitării de afla și un elicopter SMURD .
Revenim cu informații când acestea vor fi disponibile.

După ce i-au fost acordate îngrijiri pacientului la locul solicitării, acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați – Neurochirurgie.

Sursa foto: ISU Vrancea

Comunicat de presă IPJ Vrancea:

La data de 11 iulie a.c., ora 14.00, Dispeceratul I.P.J. Vrancea a fost sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în comuna Tulnici, sat Lepșa, un minor a căzut de pe un pod.

Din primele verificări efectuate de polițiștii care s-au deplasat la fața locului rezultă că tânărul, de 15 ani, ar fi căzut de pe podul înalt de aproximativ 10 metri.

Acesta a fost preluat de un elicopter SMURD, în stare conștientă.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?