Ediția: Joi 9 Ianuarie 2025 Nr. 6789
Ediția: Joi 9 Ianuarie 2025 Nr. 6789

Sistem de control acces personal și auto, dar și supraveghere video pentru sediul IPJ Vrancea

            Sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, de pe strada Cezar Bolliac din Focșani, va avea un nou sistem de control acces personal și auto cu bariere acces auto cu camere, dar și un sistem de supraveghere video cu camere video. IPJ Vrancea intenționează ca în acest fel să modernizeze sistemul existent, iar din calculele făcute a rezultat că ar fi necesară suma de 168.060 lei.

Acesta este de altfel prețul estimat al unui contract scos la licitație de IPJ Vrancea, cu explicația că „achiziționarea acestor produse vor asigura buna desfășurare a activităților specifice polițienești și condiții de securitate specifice. Produsele sunt necesare în contextul eficientizării activității de control acces a autoturismelor și pietonilor (și personalul IPJ) în perimetrul IPJ Vrancea”.

Prin contract, urmează să fie achiziționat și instalat un sistem de supraveghere video cu camere video de tip IP și License Plate Recognition (LPR) cu bariere acces auto și un sistem control acces pietonal (personal), adică un kit barieră acces auto cu 2

camere LPR 6 metri, un kit barieră acces auto cu 2 camere LPR 4 metri, un kit sistem supraveghere video și un kit sistem control acces pietonal (personal)..

Aceasta în condițiile în care – se precizează în caietul de sarcini, „la data prezentului caiet de sarcini controlul accesului autoturismelor și a pietonilor în unitatea IPJ Vrancea este realizat de către lucrătorii de poliție prin intermediul a două porți cu barieră comandate manual, iar supravegherea video este realizată de un sistem analogic montat în anul 2013”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?