Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Luni încep probele scrise la bacalaureat; în Vrancea, 2242 de candidați s-au înscris la examen

Comunicat de presă

Informare privind desfășurarea examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024

Luni, 1 iulie, încep probele scrise ale examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024.
Examenul debutează cu proba scrisă la Limba și literatura română, urmând ca marți, 2 iulie, să se desfășoare proba obligatorie a profilului. Joi, 4 iulie, candidații vor susține proba la alegere a profilului și a specializării.
Anul acesta, în județul Vrancea, s-au înscris la examenul național de bacalaureatul 2242 de candidați, din promoția curentă și din promoțiile anterioare, fiind repartizați în 9 centre de examen.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor in sala de examen. Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor în săli. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere audio-video.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la matematică și geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Candidaților la examenul de bacalaureat le este interzis să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiți în examen.
De asemenea, se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați sau telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum și orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permit conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
Încălcarea regulilor de către candidați este considerată tentativă de fraudă și atrage după sine eliminarea din examen, cu interdicția de a participa la probele următoare și la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie 2024 (până la ora 12:00).
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 12 iulie 2024, la centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Inspectoratul Școlar Județean Vrancea le urează tuturor candidaților care susțin examenul de bacalaureat mult succes, concentrare maximă și încredere în forțele proprii. Sperăm ca eforturile de până acum să se reflecte în rezultatele obținute și să deschidă calea către oportunitățile dorite.

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,
prof. Gabriela-Daniela MARCHITAN

PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE DE BACALAUREAT,
Inspector Școlar General Adjunct,
prof. Lauriana AILINCUȚEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?