Copilul rănit joi după-amiază, în urma unui accident produs la intersecția străzii Mărășești cu Muncitori din Focșani, vizavi de autogară, se simte bine. Acesta va mai rămâne sub supravegherea doctorilor de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. Potrivit purtătorului de cuvânt al unității spitalicești, rănitul nu a trebuit să fie operat, starea lui fiind bună „Pacientul nu a trebuit să fie operat, se simte bine. O să mai rămână câteva zile în spital sub supraveghere”, a precizat Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Focșani.
Reamintim că un copil de 6 ani a fost rănit în urma unui accident rutier care s-a produs joi. Copilul se afla în mașină împreună cu tatăl său. Potrivit informațiilor primite de la polițiști, ambele mașini implicate în accident, un BMW condus de Ionuț G., de 34 de ani, din Focșani, și un VW, în care se afla victima, condus de Sorin P., de 48 de ani, se deplasau pe strada Mărășești. La un moment dat, șoferul mașinii VW a virat stânga fără să acorde prioritate BMW-ului și a intrat în coliziune cu acesta.
Inițial s-a spus că este vorba despre o tamponare, după care copilul a început să se simtă rău. Prin urmare, la fața locului a ajuns o ambulanță, care a preluat victima și a transportat-o la spital pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate. „Conducătorul unui autoturism marca VW, în timp ce se deplasa pe strada Mărășești, la intersecția cu strada Muncitori a efectuat virajul la stânga fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism marca BMW, care circula regulamentar din sens opus și a intrat în coliziune cu acesta. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui copil de 6 ani, pasager în VW”, ne-a precizat inspector principal Ionuț Groza de la Biroul Rutier Focșani.