Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Teodor Dobre, primarul comunei Nistorești: Împreună am demonstrat că se poate!

          Una dintre micile comunități de oameni de munte, Nistoreștiul este comuna unde administrația PSD condusă de Teodor Dobre se poate lăuda cu o dezvoltare armonioasă a localității.

          Primul meu mandat a fost presărat cu multe provocări, însă alături de echipa profesionistă, responsabilă și dedicată a PSD, am reușit să conduc comuna Nistorești pe drumul schimbărilor în bine. Datorită dorinței de a aduce dezvoltarea, și cu o experiență de peste 24 de ani în administrația publică, fiecare provocare a reprezentat o oportunitate de schimbare, iar rezultatele bune nu au întârziat să apară. Am pavat drumul schimbărilor în bine cu investiții importante pentru dezvoltarea infrastructurii locale, prin proiecte ce au vizat modernizarea școlilor și a drumurilor. Am reușit să demarăm toate procedurile necesare pentru înființarea rețelei cu apă pentru a asigura condiții de trai civilizate și m-am asigurat în permanență că dialogul cu oamenii din comună este întotdeauna unul deschis. Vocea oamenilor din comună a reprezentat și reprezintă în continuare punctul de plecare al tuturor deciziilor și investițiilor pe care le-am adus și pe care îmi doresc să continui să le aduc în comuna noastră dragă. Aici, acasă, ne dorim să trăim și să ne creștem copiii în cele mai bune condiții! Așadar, toate investițiile au avut ca scop îmbunătățirea calității vieții întregii comunități, iar acesta este doar începutul”, spune primarul Teodor Dobre.

          ”Nistoreștiul este o comună cu oameni mândri pentru că au de ce: tradiții, obiceiuri, o istorie de invidiat, munți și văi care impresionează pe oricine, dar și o administrație locală care ține cont de toate acestea și le gestionează așa cum trebuie pentru binele comunității. Am spus de fiecare dată că zona de munte a județului nostru este printre cele mai frumoase din țară, iar promovarea ei va aduce beneficii atât acestor comunități cât și Vrancei, însumat”, spune Nicușor Halici, președinte al PSD Vrancea și candidat la președinția Consiliului Județean Vrancea.

La Nistorești sunt în pregătire și alte proiecte importante

          ”Voi continua să investesc în infrastructură, prin modernizarea drumurilor și a iluminatului public, în educație, prin înființarea unui centru de zi și prin continuarea modernizării școlilor. Asistența pentru persoanele vârstnice este un alt proiect de suflet, atât de necesar comunității noastre, proiect pentru care deja am obținut contractul de finanțare. În următorul meu mandat îmi propun să aduc Nistoreștiul la un alt nivel, astfel voi continua să promovez transparența și responsabilitatea în administrarea comunei, asigurându-mă că fiecare decizie este luată cu respect față de dorințele și nevoile comunității noastre. Prin colaborarea și angajamentul nostru colectiv, sunt hotărât să fac din comuna noastră un loc în care fiecare om trăiește mai mult decât bine”, a adăugat primarul Teodor Dobre, convins că eforturile sale pentru dezvoltarea comunei se pot completa cu o administrație județeană condusă de PSD, după alegerile din 9 iunie. ”Așa cum a dovedit ca prefect al județului Vrancea, Nicușor Halici reprezintă alegerea corectă pentru viitorul nostru, al tuturor!”, a completat edilul de la Nistorești.

Realizări în mandatul 2020-2024

1. Asfaltarea ulițelor comunale – în lucru

2. Alimentare cu apă – în lucru

3. Balastarea drumurilor comunale – permanent

4. Drumuri extravilane de interes agricol – permanent

5. Continuare și finalizare lucrări la podul de beton Nistorești

6. Ziduri de sprijin și gabioane de apărare

7. Gratuitate pentru lucrările cadastrale în cadrul comunei

8. Achiziționare buldoexcavator+lamă pentru deszăpezit și basculantă

9. Construire poartă intrare în comună Nistorești

10. Construire stații pentru microbuz

11. Activități privind colectarea gunoiului menajer și selectiv (contract prestări servicii-permanent)

12. Intervenții privind cazurile de calamități (inundații și înzăpeziri – permanent)

13. Reparații privind punțile pietonale ale căilor de acces

14. Reparații la bisericile din parohia Nistorești și Herăstrău.

15. Dotare școli cu table interactive, videoproiectoare, laptopuri pentru profesori și tablete pentru copii.

16. Renovarea fostei școli din satul Românești și amenajarea minibibliotecii și minimuzeului (din fonduri externe-sponsorizări).

17. Achiziționarea de capace frigorifice mortuare la parohiile Nistorești și Herăstrău

18. Reabilitare Cămin Cultural Herăstrău.

19. Primăria Nistorești împreună cu Muzeul Vrancei au reabilitat obiectivul „Dârsta și Vâltori“ la Muzeul Satului din Crângul Petrești.

20. Premierea copiilor cu rezultate deosebite la învățătură, din cadrul localității Nistorești (premiul I, II și III).

21. Intervenția Consiliului Local Nistorești împreună cu Consiliul Județean pentru realizarea zidurilor de sprijin precum și reparația la DJ 205M.

Obiective pentru mandatul următor:

1. Executarea de punți pietonale

2. Construire centru de zi pentru copii – în derulare; semnat contract de finanțare

3. Asistență pentru persoanele vârstnice – 2 proiecte în derulare; semnat contract de finanțare

4. Dotarea școlilor cu mobilier școlar și informatizare digital – în derulare; semnat contract de finanțare

5. Extindere rețea alimentare cu apă (reabilitare rețea principală)

6. Extindere rețea de apă pe ulițele satelor – aprobat

7. Construire drum de legătură între Nistorești și Paltin-aprobat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

8. Construire pod în satul Herăstrău – C.N.I

9. Proiect privind iluminatul public inteligent în comuna Nistorești – semnat contract de finanțare

10. Achiziționarea unui microbus electric pentru elevi – semnat contract de finanțare

11. Stații de încărcare pentru autoturisme electrice – semnat contract de finanțare

12. Modernizare Școală Nistorești cu grupuri sanitare în interior – CNI

13. Construire cămin cultural în localitatea Nistorești

14. Construire drum de legătură Nistorești-Vrâncioaia – în avizare

15. Continuarea lucrărilor de cadastrare

16. Înființare rețea canalizare

Pe 9 iunie vă invit să votați continuarea dezvoltării prin modernizare! Cu ajutorul lui Dumnezeu și al dumneavoastră, oameni gospodari ai Nistoreștiului, reușim!

Consilieri locali:

1. Dobre Teodor

2. Aga Ionel

3. Fega Vasile

4. Olaru Simion

5. Șogor Ionel

6. Doldor Anghelina

7. Pricop Ion

8. Predoi Mitică

9. Sfîrlea Toader

10. Murgu Vasile

11. Toiu Neculai

12. Lazăr Ivan

13. Rogoz Dorică

Realizat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD Vrancea. Cod mandatar financiar: 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?