Sportivii vrânceni de la Clubul Sportiv ACS Odobești, secția moto, au participat la mai multe competiții de profil desfășurate în țară, de unde s-au întors cu locuri pe podium și premii deosebite pentru palmaresul loc. Conform datelor furnizate de Georgian Mocanu, președintele Clubului Sportiv ACS Odobești, în weekend-ul care a trecut, sportivii care concurează la secția moto, au participat în județul Arad, unde a fost organizată a doua etapă Națională Enduro-Cross și unde piloții vrânceni au urcat pe podium la toate categoriile. Locul I- Mădălina Șerbănică (moto-fete), locul 2 Iamandeiu Dorin (moto veterani), locul 3 Alexandru Tudor (Quad pro), locul 3 Adrian Chiciu (Quad C) și locul 4 Sabaduș Ionuț (Quad Pro).
În județul Bacău a fost organizată cursa Open Ride ATV, unde pilotul Doru Pascu a obținut primul loc pe podium. În județul Cluj, a fost organizată a 16 a ediție „Hunt the Wolf” o cursă internațională dedicată ATV-urilor cu participarea a 12 țări europene, unde piloții din Vrancea, după 5 zile de concurs, s-au clasat în top 10, Locul 7 Anatoli Stanciu ATV și locul 10 Sorin Raiciu ATV. „Mulțumim Primăriei Odobești și domnului primar Daniel Nicolaș pentru sprijinul necondiționat acordat clubului sportiv ACS Odobești secția moto”, a transmis Georgian Mocanu.