arhiepiscopiabzvn.ro:
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în perioada 18 martie – 5 mai 2024, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul a derulat Programul catehetic Tinerii din cetate – pelerini spre Înviere. Acesta a constat în susținerea unei cateheze în 7 parohii urbane și a avut un număr de 320 de beneficiari – copii, adolescenți, tineri și adulți.
Pe parcursul celor șapte săptămâni, consilierul de resort și reprezentantul fiecărei circumscripții catehetice din cadrul celor șapte protoierii au supravegheat activitățile desfășurate, cu scopul de a încuraja cateheza parohială și de a oferi celor implicați în acest demers modele de bună practică. Itinerariul catehetic s-a întins pe toată perioada Postului Mare și a cuprins, în ordine cronologică, următoarele parohii, precum și temele catehezei aferente fiecărei întâlniri:
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Râmnicu Sărat (Protoieria Râmnicu Sărat) – Postul Mare, dorință sau necesitate?; Parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul” din orașul Odobești (Protoieria Focșani I) – Biserica, spital duhovnicesc; Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Buzău (Protoieria Buzău II) – Prin Cruce a venit bucuria la toată lumea; Parohia „Sfântul Dumitru” din municipiul Adjud (Protoieria Panciu) – Scara valorilor morale și personale; Parohia „Tuturor Sfinților” din municipiul Focșani (Protoieria Focșani II) – Sfânta Maria Egipteanca, de la moartea păcatului la viața în Hristos; Parohia Berca (Protoieria Pătârlagele) – Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca; Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Buzău (Protoieria Buzău I) – Săptămâna Sfintelor Pătimiri.
Fiecare întâlnire a fost structurată în două etape, prima urmărind o completare a actului didactic desfășurat în școală, prin transmiterea de informații, adresarea de întrebări, oferirea de explicații și discuții purtate pe marginea temei stabilite, iar cea de-a doua constând în activități practice: ateliere de pictură cu tematică pascală, de încondeiere a ouălor, apoi recitarea unor poezii, interpretarea unor cântece, jocuri realizate în comun și vizionarea filmului care prezintă viața Sfintei Maria Egipteanca. Copiii au primit din partea preoților cateheți dulciuri, ceaiuri, sucuri, iconițe, cruciulițe și instrumente de scris.
La finalul acestui program, ne dorim ca întâlnirile catehetice desfășurate în mediul urban să devină o constantă, mai ales că timpul implementării lui a fost unul plin de semnificații duhovnicești, cu un mesaj care îi sensibilizează pe copii, îi face mai atenți la modul în care se raportează la ceilalți și deschide perspective spre noi întâlniri.
Astfel de întrevederi ne ajută să descoperim modul în care se desfășoară acest tip de activitate în mediul urban, unde se simte necesitatea unei intensificări a lucrului cu tinerii și a angrenării lor în viața Bisericii, pentru a comunica, a lăsa deoparte, pentru câteva momente, tehnologia și a împărtăși gânduri, idei, dar și căutări ale sufletelor lor. De asemenea, am constatat că există o frumoasă colaborare între preoți și alte cadre didactice implicate, care aduc un aport important în desfășurarea actului catehetic, dând dovadă de implicare și seriozitate.
Mulțumim tuturor celor implicați în proiect și îi îndemnăm să participe în continuare la sfintele slujbe și la orele de cateheză, pentru că astfel își pot forma un comportament moral-religios adecvat și își pot manifesta iubirea față de semeni.
Pr. cons. Dan Necula, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul