Laborator de alimentație publică inaugurat la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”
Am inaugurat, astăzi, laboratorul de alimentație publică de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” care a fost dotat cu cele mai noi echipamente, achiziționate printr-un proiect PNRR. Sunt dotări necesare pentru pregătirea profesională a elevilor, la standarde europene, în domeniul alimentației publice. La eveniment au participat inspectorul școlar general adjunct Lauriana Ailincuței, inspectorul școlar de specialitate Marilena Răvaș, conducerea Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” și cadrele didactice de la această unitate școlară.
Obiectivul administrației locale a fost întotdeauna de a investi în educație și de a asigura cele mai bune condiții pentru pregătirea profesională a tinerilor din Municipiul Focșani. De altfel, aceasta nu este singura investiție pe care am realizat-o la acest colegiu. În 2021 am inaugurat internatul și cantina Colegiului, care au fost reabilitate tot printr-un proiect cu fonduri europene.
Dotarea laboratorului de la Colegiul tehnic „Gheorghe Asachi” a fost realizată de Primăria Municipiului Focșani în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Focșani” finanțat prin Planul Național de Redresare și Rezistență (PNRR), componenta C:15 Educație.
Noul laborator cuprinde echipamente absolut necesare pentru pregătirea elevilor, precum aparat de măsurat nitrați din legume, carne, fructe, analizor carne, analizor vin, analizor lapte, densimetru, alcoolmetru, centrifugă lapte, moară de laborator, aparat de vidat, mixer, robot bucătărie multifuncțional, malaxor cu cuvă detașabilă, aparat pentru păstrarea la cald a preparatelor, cuptor patiserie, vitrină frigorifică, vitrină de prezentare.
Tot prin acest proiect PNRR, la Colegiul tehnic „Gheorghe Asachi” vom asigura mobilier școlar nou pentru 20 săli de clasă, adică bănci și scaune pentru elevi, reglabile pe înălțime, catedre, dulapuri pentru materiale didactice și dulapuri pentru elevi.
Vom asigura echipamente IT atât pentru un laborator de informatică cu toate dotările necesare dar și echipamente TIC pentru 19 săli, cu tablă interactivă, sistem de sunet.
Sursa: FB Cristi Valentin Misăilă