Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Casa din Viscri a Regelui Charles III s-a redeschis publicului

            Casa din Viscri a Regelui Charles III s-a redeschis publicului pentru un nou sezon de vizitare, cu o expoziţie de fotografii ale lui Barry Lewis, ce surprind imagini din Copşa Mică de dinainte şi după 1989, se arată într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES. Şura reconvertită a proprietăţii tradiţionale săseşti găzduieşte, în premieră în România, expoziţia „The Darkness Within, Copşa Mică 1988 – 1995”, „o explorare tulburătoare a impactului pe care industrializarea forţată o are asupra omului şi a mediului înconjurător, prin lentila fotografului britanic Barry Lewis”. Expoziţia temporară aduce în faţa publicului o selecţie de 42 de fotografii realizate pe parcursul vizitelor sale în zonă atât înainte de 1989, cât şi în anii următori. Prin fotografiile sale, Lewis surprinde „dezolarea şi rezilienţa locuitorilor oraşului în mijlocul întunericului generat de fabricile Carbosin şi Sometra”. (…) Fotografiile realizate în oraşul transilvănean au fost publicate în revista Life şi, ulterior, artistul a primit pentru acestea prestigiosul premiu Leica Oskar Barnack (LOBA). „The Darkness Within” este cea de-a doua expoziţie a fotografului britanic în Casa Regelui Charles III din Viscri, după seria de portrete fotografice inedite ale unor artişti români, expuse aici în toamna anului 2023. (…) Casa din Viscri va fi deschisă publicului până la finalul lunii octombrie şi va găzdui, în continuare, expoziţia de carte şi artă florală The Transylvania Florilegium. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?