Sezonul regulat al Ligii Naționale de handbal masculin se apropie de final, iar lucrurile au început să se clarifice. Au mai rămas de disputat 23 de meciuri în program, dar șase echipe s-au calificat deja și matematic în play-off: Dinamo, CSM București, HC Odorhei, Steaua, Poli Timișoara, Potaissa Turda. Alte patru formații nu mai au nicio șansă să prindă Top 8, adică Energia Tg. Jiu, CSM Ploiești, CSM 2007 Focșani, Danubius Galați, și vor lupta astfel pentru evitarea retrogradării. Patru grupări se luptă, teoretic, pentru ultimele două locuri din play-off: HC Adrian Petrea Reșița, Minaur Baia Mare, Dunărea Călărași și HC Vaslui.
Echipa fostului internațional Adrian Petrea mai are însă nevoie de o victorie în următoarele 3 partide cu Poli Timișoara (deplasare), CSM Ploiești (acasă), Minaur (deplasare) pentru a accede și matematic în play-off. Åi cel mai probabil o va obține, astfel că HC Adrian Petrea va deveni a șaptea echipă calificată în play-off. HC Vaslui, formația pregătită de un alt jucător important al României în ultimii 20 ani – Sandu Iacob – deține, în schimb, cele mai mici șanse de a juca în play-off, din acest grup de patru formații nominalizat ceva mai sus. Pe lângă faptul că are nevoie de 3 victorii cu Potaissa Turda (deplasare), Danubius Galați (deplasare) și Dunărea Călărași (acasă), HC Vaslui depinde și de jocul rezultatelor: Minaur să nu reușească nicio victorie victorie în partidele cu Dunărtea Călărași (acasă), Energia Tg. Jiu (deplasare) și HC Adrian Petrea (acasă). Iar la final să câștige la cel puțin 5 goluri diferență cu Dunărea Călărași, pentru a fi favorizată de rezultatele directe în caz de egalitate de puncte cu trupa lui Aihan Omer.
Echipa Focșaniului, CSM 2008 se pregătește de o confruntare relativ ușoară, cu ultima clastă din Ligă, Danubius Galați. Înaintea partidei programate duminică, în Sala Polivalentă, CSM 2007 Focșani are 10 puncte, în timp ce gruparea gălățeană a strâns doar un punct.