Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Peste 1,1 milioane pensionari au primit indemnizaţie socială, în martie; 546 lei – valoarea indemnizației în Vrancea

          Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în martie 2024, de 1.137.956 persoane, cu 1.647 mai puţine comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceştia, 1.039.134 erau pensionari din sistemul public, iar 98.822 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor. În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 494 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş (de 574 lei), Bistriţa-Năsăud (567 lei), Cluj (548 lei), Hunedoara (547 lei) şi Vrancea (546 lei).

          Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.613 – şi în judeţele Suceava (42.620 pensionari), Iaşi (37.740) şi Dolj (37.719). În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 343 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (488 lei), Gorj (444 lei) Hunedoara (418 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (420 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (6.879 persoane), urmat de Botoşani (6.474), Dolj (6.363) şi Olt (5.743). CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?