Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

FOTO: Continuă acțiunea de ecologizare a comunei Câmpineanca

          Primăria Câmpineanca a demarat un amplu program de ecologizare a zonelor intravilan și extravilan ale comunei. Marți a fost ecologizat un sector important din comună, fiind adunate atât resturi vegetale cât și gunoaie menajere aruncate la voia întâmplării. „La începutul acestei săptămâni am ecologizat zona de la intrarea în comună, în zona spălătoriei auto; trotuar, domeniul public și în imediata vecinătate. Poate acum vom ști cu toți să păstrăm curățenia și să nu mai aruncăm gunoaiele la voia întâmplării“, a afirmat primarul Tudorel Ivan.

          Acțiunea de ecologizare a fost demarată încă din luna februarie când mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Câmpineanu“ și angajații Primăriei Câmpineanca au participat la o acțiune de ecologizare a comunei. Practic aceștia au adunat toate gunoaiele găsite pe drumuri, șanțuri, pe câmp sau în zona unor locuințe. „Am demarat această acțiune mai devreme în acest an deoarece vremea este foarte frumoasă și este propice unei astfel de acțiuni. Anormal este faptul că încă mai sunt aruncate gunoaie la voia întâmplării. Și asta în condițiile în care există coșuri de gunoi în zonele publice iar de la fiecare familie gunoiul menajer este ridicat cu regularitate. În cadrul acțiunii de vineri am strâns zeci de saci cu gunoi care a fost depozitat și va fi transportat la groapa de gunoi“, declara în luna februarie primarul comunei Câmpineanca, Tudorel Ivan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?