Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Week-end de foc pentru karateka vrânceni


FR Karate WKC organizează în weekend două evenimente majore din calendarul său competițional, Campionatul Național și Campionatul Național Universitar FR Karate WKC. Primul eveniment se va desfășura în zilele de 11 și 12 martie în resortul sportiv Cheile Grădiștei Fundata, iar cel de-al doilea pe 13 martie, la Brașov, fiind găzduit de Universitatea Transilvania.
La competiția de la Cheile Grădiștei vor concura și sportivi de la CS Unirea Focșani. „Cu toate neajunsurile de care artele marțiale au fost lovite de către responsabilii cu funcții de decizie din MTS, sportivii, antrenorii și cluburile membre ale FR Karate WKC doresc să se facă auzit cât mai des imnul național, de la înălțimea munților ce ne-au fost leagăn la clipe de restriște. Cu un ajutor neprețuit oferit de părinții celor peste 5.460 de sportivi legitimați ai FRK WKC, ce doresc să practice arte marțiale, cu o implicare deplină a celor 94 de cluburi membre ale federației, cât și a antrenorilor, instructorilor și arbitrilor, Campionatul Național va oferi posibilitatea antrenorilor federali de a alcătui un lot lărgit de sportivi în vederea participării, în luna iunie, la Campionatul Mondial WUKF de la Dublin”, a declarat Dorin Å¢chindelean, prim-vicepreședinte FR Karate WKC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?