Fostul fotbalist, acum antrenor și manager de club, Marian Covaci, mereu tânăr și cu inițiativă, a înființat un nou club de juniori în Vrancea: ACS Junior Dumitrești. Echipa pe care o manageriază Marian Covaci a și avut, la sfârșitul săptămânii trecute, un prim meci cu liderul campionatului județean al juniorilor C, LPS Focșani. ”Am pierdut, dar cea mai mare bucurie a fost că înainea meciului au venit peste 50 de copii, dornici să joace. Ne vom înscrie în viitoarea ediție a Campionatului Județean și vom da acestor copii posibilitatea și-și arate dragostea de fotbal și calitățile în competiție cu cele mai bune echipe din Vrancea. La Dumitrești, comună cu mare tradiție în fotbal, a fost renovat stadionul, sunt copii cu mare potențial, un teren excelent, vestiare, tribună nouă. Sunt toate condițiile pentru performanță”, mi-a spus Marian Covaci.
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2024/03/Fotbal-juniori-1.jpg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2024/03/Fotbal-juniori-2.jpg)