Postare Facebook / Primăria Municipiului Focșani
Astăzi, 27 Martie, sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului!
Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită prin spectacole şi concerte, prilejuind spectatorilor din întreaga lume întâlnirea cu personalităţile artistice favorite.
Tuturor oamenilor minunaţi care reprezintă teatrul focșănean, cei care se implică cu pasiune şi suflet în realizarea unor creaţii dedicate publicului, le urăm, din suflet ”La mulți ani!”
Este cea mai frumoasă ocazie să îi aducem un omagiu filantropului focșănean, Maiorul Gh. Pastia, care a lăsat posterității cele două instituții de cultură reprezentative pentru Municipiul Focșani, Teatrul Municipal și Ateneul Popular.
Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului am organizat un tur ghidat în care am arătat unde și cum se nasc spectacolele și am prezentat câteva dintre secretele celei mai frumoase clădiri din Focșani, Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia”.
Traseul a mai cuprins vizite la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, unde ne-am bucurat de un recital al Corului Pastorala dar și în Grădina Publică, unde se afla primul teatru din Municipiul Focșani construit în cea de-a doua jumătate a secolului XIX – Teatrul Lupescu.
În această seară, de la ora 19.00, Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia” vă invită la spectacolul ”Bădăranii” de Carlo Goldoni, în regia lui Adrian Damian.
Publicul focșănean va descoperi în interpretarea actorilor focșăneni favoriți unul dintre cele mai populare spectacole puse în scenă la Teatrul Municipal.
În deschiderea evenimentului va fi prezentat mesajul internațional dedicat Zilei Mondiale a Teatrului, transmis de Jon Fosse, scriitor şi dramaturg norvegian, laureat la Premiului Nobel pentru Literatură 2023 care spune că „Arta este pace”.
Pentru scriitorul norvegian, „Arta, arta bună, reuşeşte, în felul ei minunat, să combine unicitatea absolută cu universalul. Ea ne face să înţelegem că ceea ce este diferit – ceea ce e străin, am putea spune – este universal. Astfel, arta spulberă graniţele dintre limbi, regiuni geografice, ţări. Ea concentrează nu doar calităţile individuale ale fiecăruia, ci şi, în alt sens, caracteristicile individuale ale fiecărui grup de oameni, de pildă ale fiecărei naţiuni”.
Ziua Mondială a Teatrului a fost instituită, prin vot unanim, în anul 1961, de către Institutul Internaţional de Teatru, în cadrul celui de-al 9-lea Congres Mondial desfăşurat la Viena, la propunerea lui Arvi Kivimaa, din partea Centrului finlandez al IIT, iar data aleasă marca momentul deschiderii stagiunii “Teatrului Naţiunilor” din Paris, fiind sărbătorită anual, fără întrerupere, în întreaga lume.