Doi medici de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bistrița Năsăud au ajuns ieri în Vrancea, pentru a face controale în unitățile spitalicești din județ. Potrivit unor surse medicale, echipa de control va ajunge la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani joi, iar până atunci se vor face verificări la unitățile spitalicești mai mici de pe raza județului.
Potrivit directorului DSP Vrancea, Cătălin Graur, care a stat de vorbă ieri cu ai săi colegi de la Bistrița, se va verifica toată activitatea spitalelor, în special condițiile de funcționare, fără partea de buget. În special medicii de la DSP vor verifica condițiile igienico-sanitare, asta după apariția la nivel național a unui număr mare de infecții intraspitalicești contractate atât de pacienți, cât și de cadre medicale. Pe lângă condițiile de igienă din spitale, specialiștii verifică și planificările medicilor, dar și stocurile de medicamente. În timp ce spitalele din Vrancea sunt verificate de specialiști de la DSP Bistrița Năsăud, medicii de la DSP Vrancea fac verificări în spitalele din Prahova și Botoșani. Verificările se vor termina către finele lunii, asta și în funcție de ceea ce vor găsi.
Anul trecut, aproape 170 de persoane care au fost internate în spitalele vrâncene, au plecat cu alte boli decât cele cu care s-au internat inițial. Potrivit unei statistici de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, anul trecut, 169 de persoane au contractat infecții intraspitalicești. Cel mai des întâlnite astfel de cazuri au fost afecțiunile respiratorii, digestive, cutanate sau chiar septicemii. În cadrul Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” au fost întâlnite cele mai multe infecții nosocomiale, adică 161 de cazuri. La spitalele din Adjud și Panciu nu au fost anul trecut astfel de infecții. „În 2015, în spitalele vrâncene au fost 169 de infecții nosocomiale, ceea ce înseamnă o incidență de 0,56 la suta de externări. În cadrul Spitalului Județean au fost 161 de cazuri, la Dumbrăveni 5, la Vidra 3, iar la Adjud și Panciu n-au existat cazuri de infecții nosocomiale”, au precizat luna trecută reprezentanții DSP Vrancea.
Trebuie precizat totuși că Spitalul Județean este singura unitate spitalicească din Vrancea care are un Serviciu de Prevenire și Control al Infecțiilor Nosocomiale, infecțiile fiind depistate și raportate corect, lunar. La acest serviciu lucrează un medic epidemiolog, patru asistenți de igienă și un agent de deratizare, dezinfecție și dezinsecție. Celelalte spitale nu dispun de compartimente de supraveghere, iar reprezentanții DSP spuneau într-un raport de anul trecut că din acest motiv infecțiile nosocomiale nu sunt depistate și raportate corect.
Controale încrucișate
Controalele încrucișate sunt derulate începând cu 10 martie în toate spitalele din țară, la cererea ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu. El a afirmat la momentul anunțării controalelor că se gândește la instituirea unor registre în care să se marcheze cazurile de boli transmisibile, dar și complicațiile care apar în tratamentul unor pacienți. „Ne gândim la instituirea unor registre (…). Spitalele să aibă registre în care să marcheze aceste cazuri de boli transmisibile, de situații neobișnuite, precum și complicațiile care apar în tratamentul unor pacienți, astfel încât directorii de DSP să meargă proactivi săptămânal și să poată verifica ei înșiși aceste registre, dincolo de raportarea care se pune. Gândim acest mod de a merge către pacienții noștri prin intermediul mecanismelor de inspecție și control pe care le avem”, a precizat Achimaș-Cadariu pe Agerpres.
El a mai susținut că nu trebuie compromis procesul de descentralizare, întrucât acesta a fost gândit să aducă decizia mai aproape de oameni. „Trebuie să existe o mai bună colaborare între inspecție și supraveghere și o revizuire a procedurilor de lucru intern. Probabil că nici comunicarea instituțională nu funcționează întotdeauna așa cum trebuie”, a mai spus ministrul Sănătății.