Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a participat vineri la întâlnirea de la Clubul Seniorilor „Unirea”, prilejuită de sărbătorirea zilei de 8 Martie, ocazie cu care a oferit flori doamnelor prezente la eveniment.
„În această zi minunată ne-am străduit să punem un mănunchi de sentimente frumoase și îmbrăţişări pentru toate doamnele din Municipiul Focșani.
Cu bucurie în suflet am participat, în această după amiază, la întâlnirea organizată special de 8 Martie de către Clubul Seniorilor «Unirea».
A fost un moment emoționant dar și cea mai frumoasă ocazie pentru a le oferi doamnelor o floare, în semn de apreciere.
Pe această cale, transmit felicitările mele Clubului Seniorilor «Unirea» Focșani pentru implicarea în organizarea acțiunilor dedicate seniorilor noștri, cei care au construit Focșaniul de astăzi.
Tot în această seară, la Ateneul Popular «Maior Gh. Pastia» a avut loc spectacolul tradițional de 8 Martie, care s-a derulat sub genericul «E cald la tine-n suflet și ninge cu petale».
Mă bucur că doamnele au venit în număr așa mare la întâlnirea cu artiștii noștri dragi.
Vă doresc tuturor o primăvară minunată, cu soare, zâmbete, fericire și multă iubire prinsă într-un buchet de ghiocei.
La mulți ani!”, a anunțat primarul Cristi Misăilă, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.
Tot vineri, primarul Focșaniului a oferit, din partea municipalității, un premiu doamnei Vasilica Sasu, chiar de ziua dânsei, pentru că doamna Sasu s-a născut într-o zi de 8 martie, în urmă cu 92 de ani.
„Focșăneancă de 92 ani premiată de Ziua Internațională a Femeii
Astăzi, 8 Martie, am felicitat-o pe doamna Vasilica Sasu cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 92 de ani chiar de Ziua Femeii. Doamna a primit din partea municipalității o diplomă de longevitate, un buchet de flori și un premiu în valoare de 500 de lei. Doamna Sasu a avut grijă de o familie frumoasă și îi mulțumesc pentru tot ceea ce a realizat de-a lungul timpului pentru Focșani și pentru comunitatea noastră.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii le transmit cele mai calde urări de sănătate și fericire tuturor doamnelor și domnișoarelor care ne fac viața mai frumoasă
La Mulți Ani!”, este mesajul primarului Cristi Valentin Misăilă, publicat pe pagina sa de Facebook.