Reţelele de socializare Facebook şi Instagram nu funcţionau marţi după amiaza, a anunţat site-ul de specialitate Downdetector, transmite Reuters.
Au fost raportate peste 300.000 de întreruperi de către utilizatorii Facebook şi aproximativ 40.000 de la utilizatori ai Instagram, a informat Downdetector.
Perturbările au început în jurul orei 10:00 a.m. ET (ora 17:00 în România).
„Suntem conştienţi că oamenii se confruntă cu dificultăţi în accesarea serviciilor noastre. Lucrăm la asta acum”, a declarat Andy Stone, purtătorul de cuvânt al Meta, într-o postare pe platforma de social media X.
Şi aplicaţia WhatsApp Business se confruntă cu probleme. Au existat aproximativ 200 de raportări privind întreruperea serviciului WhatsApp, a anunţat Downdetector.