Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

ÎNVĂȚĂTOR acuzat că a LOVIT doi elevi. Unul dintre ei a depus plângere la poliție


Mama unui băiat de 13 ani, din comuna Străoane, s-a plâns la poliție că fiul ei a fost lovit de un cadru didactic. Sesizarea s-a făcut marți dimineață, iar incidentul ar fi avut loc în dimineața zilei de luni. Mama elevului de 13 ani le-a spus polițiștilor că  în timpul unei pauze, copilul ei ar fi fost lovit cu palma peste față de un învățător de la Școala Generală nr. 1 din localitate.
    Din verificări s-a stabilit faptul că învățătorul ar fi lovit doi copii, dar plângere a depus doar familia unuia dintre ei. Celălalt copil și familia sa nu au dorit să depună plângere, după cum ne-au spus polițiștii, dar le-au povestit oamenilor legii cum s-a petrecut incidentul.    
Astfel, incidentul s-ar fi petrecut la intrarea la ore. În ziua cu pricina, învățătorul era de serviciu. Pentru că cei doi copii se tot împingeau în ușă și nu intrau în clase, deși se sunase, cadrul didactic le-ar fi dat câte o palmă, să-i potolească. Purtătorul de cuvânt al poliției, subcomisar Bogdan Toader, a confirmat că a fost depusă o plângere. „A fost înregistrată o plângere și se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, ne-a declarat subcomisar Toader.

Învățătorul a intrat în comisia de disciplină

    Incidentul a fost confirmat de directorul unității de învățământ din Străoane, profesorul Ion Cîțu. El a spus că se va face o cercetare disciplinară și se vor dispune măsuri în consecință. Incidentul de la Școala Gimnazială nr. 1 Străoane a fost făcut cunoscut și conducerii Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, după cum a precizat directorul unității de învățământ. „Cazul a fost preluat de poliție, s-au făcut cercetări și urmează să se stabilească exact ce s-a întâmplat. Părintele elevului respectiv a venit la mine, dar nu a depus plângere la nivelul școlii. Însă, categoric, la nivel de școală se va lua o decizie, chiar dacă nu a fost depusă o plângere oficială. Comisia de disciplină s-a autosesizat, urmând ca în termen de 30 de zile să se dispună și măsuri… Am sesizat și Inspectoratul Școlar. Comisia de disciplină s-a întrunit ieri și s-au purtat discuții pe tema acestui subiect. Motivul a fost neclar. Cadrul didactic acuzat era de serviciu. Clopoțelul suna, iar mai mulți elevi trăgeau de ușa de la clasă și se împingeau. Acesta le-a atras atenția, dar fiind probabil neascultat, învățătorul a cedat nervos și s-a repezit la elevul de clasa a VII-a. Elevul (cel care a făcut plângere-n.r.) a mai fost implicat în cazuri de teribilism, având în prezent nota 7 la purtare”, a declarat directorul școlii, Ion Cîțu.
    Reporterii „Monitorul de Vrancea” au încercat ieri să ia legătura cu învățătorul acuzat, pentru a-i consemna punctul de vedere, dar acesta nu a răspuns le telefon.

15 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?