Alexandru Bănică a fost ales, joi seară, președinte al Organizației Municipale de pensionari din cadrul PSD Focșani. La ședința de alegeri au fost prezenți primarul Cristi Misăilă, președintele PSD Focșani, deputatul Laurențiu Marin, prim vicepreședintele PSD Focșani și alți membri ai Biroului Politic municipal. Pensionarii social democrați au ales o conducere formată din 20 de persoane. Noul președinte va fi ajutat de cei doi prim vicepreședinți, Dănuț Ungureanu și Ilie Vînă, de vicepreședinții Laurențiu Veber, Radu Elena Floarea, Marcel Paizan, Radu Nițu, Ionel Mihalcea, Ion Rusu. Secretarul organizației va fi Eugenia Popoarcă. Ceilalți membri în Biroul Politic sunt Ionel Radu, Marin Balin, Emilian Dobre, Cătălin Rădulescu, Alexandra Mușat, Ruxandra Vlad, Viorica Taban, Argentina Popa, Viorica Voinea și Vasile Onu.
„Seniorii social democrați, cei care au construit Focșaniul de astăzi, merită recunoștința și aprecierea noastră. Uniți, construim Focșani, acasă!”, a declarat primarul Cristi Misăilă, președintele PSD Focșani.
Astăzi, 1 martie, vor avea loc alegerile la Organizația Municipală a Femeilor Social-Democrate.