Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bărbat din Tulnici, prins conducând băut. IPJ Vrancea: Alcoolul și volanul sunt incompatibile!

Comunicat de presă, IPJ Vrancea:

Marți, 27 februarie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe. În fapt, un bărbat de 40 de ani, din comuna Tulnici, a fost oprit în trafic de polițiști la data de 28 ianuarie a.c., ora 02:30, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Național 2 D, în comuna Tulnici. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. Ulterior a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Conform buletinului de analiză toxicologică, bărbatul avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Consumul de alcool la volan se pedepsește, în România, indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest dacă aceasta nu este negativă. Valorile între 0,01 mg/l și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă (9-20 de puncte amendă, respectiv 1485-3300 lei). Ca măsură complementară, se va suspenda dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, fără drept de reducere a perioadei, în cazul unui accident rutier, suspendarea fiind aplicată pentru 120 de zile. În cazul în care valoarea indicată de aparatul etilotest depășeste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se vor recolta probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat este infracţiune!

Reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau cu amendă conducerea unui vehicul sub influența alcoolului a cărei valoare depășeste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Refuzul șoferului de a se supune la prelevarea de mostre biologice este infracțiune și se pedepsește cu închisoare.

Alcoolul afectează abilitatea de a conduce!

Orice cantitate de alcool, oricât de mică, consumată de un conducător auto, poate afecta abilitatea de a conduce. Unul dintre cele mai importante motive pentru a nu conduce autovehicule după ce ați consumat alcool este că evitați riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier și, prin urmare, riscul de a vă răni pe dumneavoastră sau alte persoane.

CONCLUZIA?! AI BĂUT – NU TE URCA LA VOLAN!!!

 

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Sindre Fs: https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?