Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Cătălin Toma – primul și ultimul interviu la Monitorul

Pe 2 februarie, vineri, pe la 5 după-amiaza, eram lângă Lidl. Priveam ca de obicei cerul și mă pregăteam să intru pentru cumpărături, când a sunat telefonul. „Hai, că au sunat de la spital. A murit”.

Cred că am uitat să respir pentru 2 secunde. Mă uitam cum cerul se colora în apus, oamenii veneau și plecau, totul era în continuare ca și cum nimic, dar absolut nimic nu a întrerupt mersul firesc al vieții.

Stăteam cu telefonul la ureche, ascultam ce zicea sor-mea, dar nu auzeam direct, era ca un ecou. Deși mă așteptam să se întâmple, totuși… habar n-am unde, într-un loc, într-un timp din mine, credeam că taică-miu va supraviețui și acestui hop. Până la urmă, ce altceva putea fi decât un hop și ăsta pentru ditamai omul?

Pe 2 februarie, pe la 5 după-amiaza, în parcarea de la Lidl, mi s-au umplut ochii de lacrimi. Mi se părea că oamenii mă priveau curioși, dar nimeni destul cât să se oprească și să mă întrebe: Ești bine? Ai nevoie de ceva?

Sâmbătă, 17 februarie, 9 și ceva dimineața. Ieșisem afară cu treabă și abia ce mă întorsesem, cu gândul la cafeaua pe care nu apucasem s-o beau. Din 2 februarie, încerc să revin la ce a fost înainte, la bucuria pe care mi-o dădea privitul cerului, dar nu reușesc. Sună telefonul și aud: „A murit Cătălin Toma”.

Sunt momente când o informație este atât de neverosimilă, încât creierul refuză să o accepte ca adevărată, indiferent cât de credibilă este sursa. Am ocolit așadar bolovanul ăsta imens care-mi căzuse în cale și de la care mi s-au înmuiat picioarele, cu reacții ca: poate e doar un zvon…. câtă încredere ai în cine ți-a spus?…. dar acum câteva zile era la Paris… n-are cum! …. nu cred!

Pe 17 februarie, pe la 9 și ceva dimineața, mi s-au umplut ochii de lacrimi. Mă uitam pe geam și mă gândeam că nu se poate; că nu putem publica așa ceva; că undeva, cumva s-a produs o eroare; că cineva o să reia șirul apelurilor, iar la mine va suna din nou telefonul, de data asta ca să mi se spună că informația e falsă.

„Spuneți sărbători fericite”, v-am zis, domnule Toma, filmând podcastul pe 6 decembrie 2023.

„Urez tuturor: La mulți ani! Și-atât. Dacă avem ani, avem și sărbători”, mi-ați răspuns.

Domnule Toma…. de ce?

De ce?!

Erați atât de tânăr, de-o seamă cu mine de fapt, 46 de ani. Aveați atâtea planuri, noul spital județean (sigur se va face, mi-ați spus la podcast), campusul liceal și universitar, parcul industrial și câte și mai câte…

De ce, domnule Toma, când zâmbetul copilului dumneavoastră vă aștepta acasă și era cel mai frumos cadou, după cum tot dumneavoastră mi-ați spus în primul interviu și, din păcate, ultimul, pe care l-ați acordat Monitorului de Vrancea?

Nu v-am cunoscut decât atunci, dar ați lăsat asupra mea o impresie care va dura cât voi mai trăi și eu. „Chiar dacă unii consideră că e o slăbiciune, eu nu pot să fiu conflictual”, mi-ați spus în podcast. Și cred că asta era, într-adevăr, una dintre trăsăturile dumneavoastră definitorii: echilibrul. „Nu am tăria de a jigni. A fi eu liniștit înseamnă să fie și liniște în jurul meu și pentru asta lupt. Ce trebuie să fac? Să stau de vorbă cu așa zisul opozant. Stau de vorbă, că și el are creier, are nevoi, are bucurii, hai să vedem care este echilibrul dintre toate acestea”.

Mă întreb, domnule Toma, cât va mai dura acest echilibru, pe care cu multă insistență și multă diplomație, ați reușit să îl aduceți în politica și în administrația din Vrancea…

Lăsați vacantă funcția de președinte al Consiliului Județean, care, până la alegerile locale, va trebui ocupată de unul dintre cei doi vicepreședinți, Ionel Cel-Mare sau Marian Oprișan.

Lăsați vacantă funcția de președinte la PNL Vrancea, va fi un alt „om potrivit, la momentul potrivit”, după cum mi-ați spus că e nevoie? „Partidul înseamnă o echipă, pe care o formezi din oameni care au foarte multă experiență într-un domeniu, și aici intervine măiestria liderului de a-i face pe toți să participe, nu să fim spectatori”, mi-ați spus.

Un fel de CV

          Cătălin Toma mi-a povestit că a avut o copilărie frumoasă, lipsită de griji, fiu unic al unor părinți care au avut de suferit din cauza comuniștilor.

În 1996, a absolvit, la profil uman – Filologie, Liceul Teoretic ”Duiliu Zamfirescu” din Odobești, iar în 1999 a terminat cursurile Facultății de Sociologie, Psihologie și Pedagogie, de la Universitatea București. A mers la cursuri și în Franța, iar între anii 2006-2009 a fost student și la Facultatea de Limbă și Literatură Română – Universitatea „Spiru Haret” București, specializarea limba și literatura franceză.

A fost profesor de limba franceză la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești și chiar director-adjunct pentru câțiva ani.

Tatăl său a fost viceprimar din partea PDSR la Jariștea, așa că drumul lui Cătălin Toma a început firesc în stânga eșichierului politic, fiind timp de 4 ani consilier local PSD. În 2008 însă, a candidat la funcția de primar din partea PNL pentru că și-a dorit să schimbe lucrurile în comună, însă nu fusese nominalizat din partea social-democraților. A câștigat alegerile, iar după două mandate de primar, în perioada 2016-2020 a fost senator, deși ar fi vrut ca de la Primăria Jariștea să plece la conducerea CJ Vrancea, însă la acel moment votul nu era uninominal, ci pe liste, așa că a preferat să aștepte.

Din ianuarie 2016 până sâmbătă a fost președinte al PNL Vrancea.

A candidat, în 2020, împotriva lui Marian Oprișan, atunci președinte al CJ și al PSD Vrancea, și a câștigat președinția Consiliului Județean Vrancea.

„Nu puteam să ratez momentul!”, mi-ați spus.

„Veți candida pentru un nou mandat?”, v-am întrebat. „Normal că vreau să duc mai departe proiectele. Consider că acum în CJ Vrancea este un climat de calm. Or vrea vrâncenii să pună în continuare ștampila pe Cătălin Toma, mulțumesc lui Dumnezeu și îi asigur că fac tot ce se poate; nu or vrea… liberul arbitru”, mi-ați răspuns.

Prietenii, colegii, cunoscuții v-au adus flori și lumânări la Consiliul Județean. Toți sunt șocați, mulți plâng și refuză să creadă că nu veți mai intra în biroul dumneavoastră.

„A fost un caz de gripă cu o evoluție fulminantă”, a spus la Antena 3, Adrian Marinescu, director medical la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București, acolo unde Cătălin Toma a fost transferat, după ce fusese internat la Spitalul Județean Focșani.

„E vorba de evoluția nefavorabilă și nefericită din punct de vedere medical a unei afecțiuni respiratorii, o viroză, ulterior cu complicații cardio-vasculare. (…) Patologia infecțioasă, mai ales la pacienți care au și comorbidități, evoluează din păcate imprevizibil și mai apar și decese”, a afirmat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, tot la Antena 3.

„Contează, până la urmă? Din punct de vedere uman…”, îmi spune cineva, în toată nebunia zilei de sâmbătă privind cauza morții. Contează, cred, pentru că era prea tânăr, mai avea multe de făcut și de trăit, avea o familie care îl aștepta acasă, un fiu pe care urma să-l învețe cum să crească bun și drept. Contează, pentru că întrebările care nu primesc un răspuns, nu te lasă, se țin scai de tine, te trezesc din cel mai adânc somn și te aruncă în tenebre. Îți găsești liniștea dacă afli răspunsul? Posibil să nu, dar e un obstacol mai puțin pe, probabil, nesfârșitul drum spre împăcare.

Mesaje

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea:

Cu profundă tristețe și regrete adânci, ne exprimăm durerea în urma veștii tragice privind moartea neașteptată a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. Comunitatea noastră a pierdut un lider dedicat și un om remarcabil.

Cătălin Toma a fost nu doar un președinte al Consiliului Județean, ci și un prieten, un coleg și un exemplu de profesionalism și devotament față de județul nostru. El a adus schimbări semnificative și a condus cu pasiune proiecte care au avut un impact pozitiv asupra vieții noastre cotidiene. A fost un lider vizionar și un susținător al comunității, aducând inovație și energie în toate demersurile sale. Ultimul eveniment la care a participat președintele CJ Vrancea a fost întrunirea de la Paris, la sediul Consiliului Europei, pe 12 și 13 februarie, la lucrările Biroului Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE), în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță.

În aceste momente dificile, ne alăturăm în gândurile noastre familiei, prietenilor și colegilor lui Cătălin Toma. Suntem uniți în durere și recunoaștem contribuțiile sale semnificative la dezvoltarea și bunăstarea județului Vrancea. În aceste momente dificile, ne rugăm pentru odihna sufletului lui Cătălin Toma și ne amintim cu recunoștință de tot ceea ce a făcut pentru comunitatea noastră.

Înmormântarea președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Dumitru Toma, va avea loc joi, 22 februarie, la ora 11.00, la Jariștea.

Trupul neînsuflețit va fi depus luni, 19 februarie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, parohia Jariștea I, Centru!

Dumnezeu să-l aibă în paza sa!

Nicolae Ionel Ciucă, președinte al PNL și al Senatului României: 

Sunt profund întristat de vestea trecerii la cele veșnice a colegului nostru, Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea. Cătălin era unul dintre politicienii tineri ai partidului, plini de energie, de curaj, de bunăvoință. Cătălin și-a dedicat fiecare moment gândindu-se la binele celor din jur, la familia sa, la comunitatea pe care o administra. Plecarea lui prematură lasă în inimile noastre, ale tuturor, o rană adâncă. Transmit condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Organizația PNL Vrancea:

Cu regret și adâncă tristețe, anunțăm că președintele Partidului Național Liberal Filiala Vrancea, domnul Cătălin Dumitru Toma, a trecut în veșnicie. Pierderea sa este una deosebit de dureroasă pentru întreaga noastră comunitate politică. Cătălin Toma a fost nu doar un lider remarcabil, ci și un coleg și un prieten drag pentru mulți dintre noi. În timpul mandatului său, a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea și consolidarea partidului nostru în Vrancea.  Cu pasiune și devotament, el a fost un promotor al valorilor liberale și un adept al progresului în comunitatea noastră. În calitate de lider al Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma a reușit să finalizeze mai multe investiții extrem de importante și să punele bazele unei dezvoltări durabile pentru județul nostru. În aceste momente dificile, ne reamintim cu recunoștință de dedicarea și angajamentul său față de misiunea noastră politică.

Am pierdut nu doar un lider, ci și un model de determinare. Ne rugăm pentru odihna sufletului său și ne exprimăm condoleanțele sincere familiei și celor apropiați.

Cătălin Toma va rămâne mereu în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Marian Oprișan, vicepreședinte al Consiliului județean Vrancea: 

Cu adâncă tristețe am aflat despre vestea dispariției Președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. Nu greșesc când spun că este un șoc pentru întreaga comunitate a județului nostru! În anii în care a condus Consiliul Județean mi-a demonstrat că este un om echilibrat și care a pus, de fiecare dată, interesul comunității mai presus de orice! Transmit condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și colegilor săi! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel Mare:

Împietrit de durere încerc să mă reculeg și să înțeleg că bunul meu prieten, coleg și Președinte al Consiliului Județean Vrancea, a plecat prea devreme dintre noi, fără să spună nimic ! Ne-a lăsat, parcă să vadă dacă vom fi în stare să ducem mai departe toate proiectele pe care și le-a propus pentru județul despre care, de cele mai multe ori, spunea că-i „alintat de Dumnezeu “!

Omul Cătălin Toma a fost cel care a adus echilibrul în politica din Vrancea, cel care și-a pus toată experiența, priceperea, educația, în folosul acestui ținut de istorie și legendă! Nu voi înțelege niciodată cum bunul Dumnezeu a luat dintre noi un om atât de calm, educat și echilibrat, la o vârstă când noi toți aveam nevoie de el, dar mai ales frumoasa lui familie! Acum, în aceste momente deosebit de grele pentru noi, haideți să ne gândim că toți suntem trecători pe acest pământ și să învățăm din ceea ce Cătălin ne-a demonstrat tot timpul!

Rog pe bunul Dumnezeu să-i dea putere familiei, să poată trece peste această cumpănă din viață, și s-o asigur că, atât cât voi putea, voi fi alături de ea!

Drum lin în Împărăția Cerului, Cătălin!

Prefectul județului, Nicușor Halici, președinte al PSD Vrancea:

Cu profundă tristețe în suflet am aflat în această dimineață de trecerea în neființă a omului Cătălin Toma, președinte al Consiliului Județean Vrancea, un om care încă mai avea multe de făcut aici. Sincere condoleanțe familiei în aceste momente dificile. Voi fi alături de familia îndurerată, de soția și băiatul tău Cătălin și mă rog să își găsească puterea de a depăși această încercare grea. Mulțumesc, Cătălin, pentru întreaga colaborare, pentru fair play și corectitudine, mereu cu înțelegere și întotdeauna cu respect reciproc, respect pe care eu îl voi purta în continuare atât cât Dumnezeu îmi va îngădui să fiu pe acest pământ! Dumnezeu să te odihnească în pace, iar pe toți cei lăsați în urmă să-i întărească!

Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, președinte al PSD Focșani:

O veste extrem de tristă a zguduit în această dimineață Vrancea!

Cătălin Toma, Președintele Consiliului Județean Vrancea ne-a părăsit mult prea devreme! A fost un om deosebit, de care mă leagă amintiri și experiențe pe care nu le voi uita niciodată! A plecat dintre noi mult prea devreme! Am convingerea că ar fi putut contribui cu foarte multe lucruri bune la dezvoltarea comunității noastre.

Dispariția prematură a lui Cătălin Toma lasă un gol în politica vrânceană și fac un apel ca, în aceste momente de grea încărcătură emoţională, dar și în perioada următoare, să dăm dovadă de decență și respect.  În numele cetățenilor din Municipiul Focșani și al meu personal, transmit cele mai sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și colegilor săi! Cred că toți avem obligația de a-i respecta și cinsti memoria!

Drum lin spre stele, Cătălin!

Subprefectul județului, Claudia-Lavinia Serafimciuc:

Într-o zi se va termina…

O să plec și eu, într-un loc pe care El îl știe dinainte. O să mă duc acolo unde mă va trimite, într-un loc cu copaci înfloriți sau pe lângă vreo apă curgătoare.

O să plec cu bucuria că am primit de la Dumnezeu darul de a călca pe pământ alături de tine. Căci Dumnezeu ne dă la naștere câte un dar. Mie mi-a spus că voi primi un prieten.

Și când va fi să mă întâlnesc cu El, n-o să-L întreb de ce te-a luat.

Îi voi săruta picioarele pentru că mi-a scos în cale un om ca tine!

O să-i spun că nu sunt supărată pe El și o să-i mulțumesc pentru că am avut lângă mine darul Lui: un prieten adevărat. Singurul meu prieten.

Unicul om care a crezut în mine atunci când nici măcar eu nu puteam face asta.

Primarul meu, senatorul meu, președintele meu, singurul meu prieten…omule bun.

Îți voi duce numele mai departe, te voi pomeni și îți voi purta respect până când ne vom revedea.

Iar când va fi să ne vedem, o te las să îmi spui că mă alint, fără să mă mai supăr.

O să te las să mă cerți pentru că vorbesc prea mult, pentru că îți mănânc bomboanele și covrigii.

O să mă cerți și pentru că am scris acum. Pentru că nu-ți plăcea să se vorbească despre tine. Trăim modest…plecăm modest…

Ai visat, ai sperat, ți-ai dorit să fie totul bine, ai vrut să crezi mereu că binele învinge răul. Ai crezut nebunește că poți face lucruri pe care alții doar și le imaginau.

Iar oamenii ca tine nu mor niciodată…se fac Lumină.

Dragul lui copil, o să-ți povestesc atunci când vei crește, cum o parte din tatăl tău trăiește în sufletul meu, lipit de inima mea.

Dragul meu prieten, ține-mă de gât și ajută-mă să trec peste toate astea!

Preaiubitule, ai îndurare de sufletul lui!

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea:

Cu mare durere, anunțăm că domnul profesor Cătălin Toma a plecat dintre noi. În calitate de profesor și președinte al Consiliului Județean Vrancea, a susținut și inițiat nenumărate proiecte, dedicate copiilor din județ. Veți rămâne în sufletele cadrelor didactice, copiilor și părinților, ca un profesor de excepție și un președinte de Consiliu Județean cu mare respect pentru educație! Drum lin, Domnule Profesor! Recunoștință veșnică pentru tot ce ați realizat pentru Școala Vrânceană!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea:

Cu sinceră tristețe, împărtășim vestea tragică a decesului fulgerător al președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. Cu inimile îndurerate, exprimăm profundul nostru regret și condoleanțele noastre sincere familiei îndoliate, colegilor și celor apropiați domnului Cătălin Toma.

Domnul Cătălin Toma a fost nu doar un lider remarcabil, ci și un om deosebit.

În aceste momente de profundă durere și tristețe, ne rugăm pentru sufletul său să găsească odihna și pacea veșnică. Amintirea sa va rămâne vie în inimile noastre, iar moștenirea sa va continua să ne inspire și să ne îndrume în activitatea noastră de zi cu zi.

Ne alăturăm familiei domnului Cătălin Toma și îi vom păstra vii amintirea și felul în care ne-a coordonat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Muzeul Vrancei:

Cătălin-Dumitru TOMA, președintele Consiliului Județean Vrancea, a plecat prea devreme la ceruri, discret și modest, așa cum a trăit cei 46 de ani! Dacă familia a pierdut ființa cea mai dragă, instituțiile de cultură din județ și-au pierdut cel mai fidel susținător. A crezut ca nimeni altul în potențialul comunității vrâncene, mergând în satele și orașele din județ pentru a încuraja și onora comunitățile locale. A participat la evenimente, în țară, dar și peste hotare, reprezentând România, chiar și atunci când aceste drumuri epuizante îi puneau în pericol sănătatea.  Prin comportamentul său, Cătălin-Dumitru TOMA a lăsat un testament spiritual fără egal în peisajul politic vrâncean, cu îndemnul „Vrancea are viitor”!

Drum liniștit în eternitate, Monsieur le Président!

Romeo-Valentin Muscă

Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea:

Vestea dispariției fulgerătoare a domnului Profesor Cătălin Toma, Președintele Consiliului Județean Vrancea, ne-a întristat mai mult decât putem exprima în cuvinte! Ne-am încredințat, încă o dată, cu profundă durere, că „omul este ca floarea câmpului”…

A plecat dintre noi UN OM sensibil, echilibrat, iubitor de cultură și fapte frumoase și trainice! Drumul spre Înalt să vă fie lin, luminos, limpede, Domnule Președinte! Vă vom păstra mereu in sufletele noastre! Condoleanțe familiei care trece printr-o așa încercare!

Manager, Oana-Raluca BOIAN și colectivul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea:

În aceste clipe de adâncă tristeţe,  în care întreaga comunitate a fost cutremurată de vestea trecerii în neființă a domnului Cătălin Dumitru Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, partener de nădejde pentru instuția noastră, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea transmite familiei îndurerate sincere condoleanțe și alinare a suferinței aduse de această pierdere imensă. Plecarea domniei sale la cele veșnice, de unde va zâmbi acestui “județ alintat de Dumnezeu”, cum adesea afirma ca într-un Crez, să fie alinată prin rugăciune, comemorare pioasă și recunoștință pentru tot ce a dăruit comunității și semenilor : profesionalism, moralitate, implicare și dedicare.
Dumnezeu să îl ierte!

Centrul Cultural Vrancea:

Colectivul Centrului Cultural Vrancea își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a domnului Profesor Cătălin Toma, Președintele Consiliului Județean Vrancea. A plecat dintre noi unul dintre vrâncenii de seamă ai județului care de-a lungul vieții a păstrat, promovat și iubit tradițiile strămoșești, un om cu o personalitate deosebită, iubitor de cultură care prin dispariţia lui atât de timpurie lasă un mare gol în viețile noastre. Transmitem familiei îndoliate și tuturor celor apropiaţi sufletului său, întreaga noastră compasiune și sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i aibă în pază familia.

ISU Vrancea:

Ne exprimăm regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a domnului Cătălin Dumitru Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, iar gândurile noastre se îndreaptă spre familia, prietenii și toți cei apropiați. În aceste momente de adâncă tristețe, transmitem îndoliatei familii, colegilor și tuturor celor apropiați sufletului său, întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i aibă în pază familia!

Fănică Popa, președinte ACoR Vrancea, primar al comunei Bolotești:

Astăzi a plecat dintre noi un om deosebit, un prieten drag și de nădejde, ce mai avea multe de făcut atât în viața privată, cât și în județul nostru, pentru care a muncit cu drag și cu devotament până la ultima suflare! Vei rămâne mereu în sufletele noastre! Drum bun către cer, prietene! Nu te vom uita niciodată, Cătălin Toma!

Maria Stroe, primar comuna Suraia, prim-vicepreședinte PNL Vrancea:

Respect până la infinit! Un caracter puternic, decent, o persoană cu suflet mare, de o moralitate exemplară și foarte devotat comunității si  județului! Drum bun printre stele, domnule președinte!

Ionuț Filimon, primarul comunei Soveja:

Echilibru, seriozitate, exemplu de implicare și devotament, blândețe și mult bun simț – acesta ai fost tu, Cătălin! Un om de care în aceste momente îmi este greu să vorbesc la trecut. Prieten, confident, coleg, ai fost totul într-un singur om, un om de mare valoare morală și un profesionist de excepție.Zilele trecute când am vorbit, fără nici să-mi treacă prin minte că va fi ultima discuție, la câteva minute mi-ai dat și soluția.

Speram să ne vedem în weekend, dar uite că Dumnezeu ni te-a luat. Vorbeam des despre Soveja, despre cum să dezvoltăm zona și despre proiectele noastre. Ai fost un om care a lăsat urme de neșters dar iată că Dumnezeu a avut alte planuri cu tine.

Dumnezeu să te ierte, Domnule Președinte! Drum lin spre ceata îngerilor!

 

Mă uit la poze, ascult podcastul, citesc mesajele, comentariile și încă mai aștept telefonul ăla care să-mi spună:

Stai, nu da nimic! A fost un zvon, nu se confirmă nimic.

Respiră, au reușit să-l resusciteze, totul e ok.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?