Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

35 de vrânceni, ajutați în 2023 în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog

Comunicat de presă: Evaluarea activităţilor derulate în anul 2023 de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CRPECA) Galați

CRPECA Galați, din care fac parte Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Galați, CPECA Brăila și CPECA Vrancea, are ca principală responsabilitate coordonarea implementării politicilor antidrog, la nivel local, pentru judeţele Galați, Brăila și Vrancea.

Pe întreg parcursul anului 2023, CRPECA Galați a realizat activităţi de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cursuri de formare în domeniul drogurilor, precum şi activităţi specifice de asistenţă integrată a persoanelor consumatoare de droguri. Astfel, CRPECA Galați a desfășurat, în anul 2023, 1.860 de activități de prevenire a consumului de droguri în școală, familie și comunitate, cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, activități de care au beneficiat 38.441 de persoane.

În cursul anului 2023, la nivelul CRPECA Galați au fost înregistrați 107 beneficiari – 37 beneficiari la nivelul județului Galați, 35 beneficiari la nivelul județului Brăila și 35 beneficiari la nivelul județului Vrancea, cărora li s-au oferit servicii de management de caz, evaluare și consiliere psihologică. Dintre aceștia, 89 beneficiari au fost referiți de către structuri de aplicare a legii (DIICOT, penitenciare, centre de reținere și arestare preventivă) și DGASPC, iar 18 s-au adresat centrelor CRPECA din proprie inițiativă.

În anul 2023, pe componenta de formare, informare și diseminare de informații, au fost susținute de către specialiștii CRPECA Galați 26 sesiuni de formare/ instruire, având 1.309 beneficiari (cadre didactice, personal MAI) şi 142 sesiuni de informare, având 12.173 beneficiari: cadre didactice, personal DGASPC etc. Principalele obiective şi priorităţi ale Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galați pentru perioada următoare privesc iniţierea de noi proiecte şi campanii, adaptarea răspunsului instituţional la noile tendinţe ale fenomenului drogurilor, promovarea şi dezvoltarea serviciilor de prevenire şi asistenţă.

 

Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?