Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

ULTIMA ORĂ! COD GALBEN de ploi în Vrancea


Administrația Națională de Meteorologie a emis marți un Cod Galben de ploi însemnate cantitativ și ninsori la munte, valabil în 21 de județe începând de miercuri dimineață, de la ora 8,00, până joi dimineață, la ora 11,00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde toată țara dinspre sud-vest. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (23/24 martie) și în prima parte a zilei de joi (24 martie) în estul și în sud-estul Transilvaniei, precum și în nordul și vestul Moldovei, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. În zona montană vor predomina ninsorile, mai abundente în Carpații Meridionali și Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.
În sudul Banatului, zona deluroasă din Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei se vor cumula 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp. În sudul și sud-estul teritoriului (inclusiv în zona municipiului București) se vor totaliza 15-25 l/mp, vântul se va intensifica și temporar vor fi rafale de peste 50-60 km/h. Vremea va deveni rece pentru ultima decadă a lunii martie în majoritatea zonelor. Cantități de apă de 10-20 l/mp se vor cumula local în sudul țării și în cursul zilei de marți (22 martie). Județele care vor intra miercuri sub Cod Galben de ploi sunt Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Brașov, Sibiu, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?