Flori și lumânări au adus ieri angajații Spitalului Județean Focșani pentru fosta lor colegă Raluca Anca. Pe holul spitalului a fost amenajat un locșor pe care era așezată poza fostei angajate care s-a stins subit în unitatea în care a muncit atâta vreme. Lângă poză, foștii colegi au aprins candele și au lăsat flori, pentru cea pe care au cunoscut-o și apreciat-o.
Potrivit unor surse oficiale, Raluca Anca a lucrat în spital de la înființarea acestuia, în domeniul contabilitate. Ieșise la pensie, iar foștii săi colegi știau că avea probleme cu inima după cum ne-au spus aseară. I s-a făcut rău și a ajuns în unitatea în care și-a desfășurat activitatea. O fostă colegă de-a sa ne-a spus că a intrat în stop cardio-respirator și nu s-a mai putut face nimic pentru a fi readusă la viață. Raluca Anca s-a stins sub privirile neputincioase ale foștilor colegi.