Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

VIDEO și GALERIE FOTO: Primarul Misăilă, absolvent al Colegiului Cuza, prezent la aniversarea prestigioasei unități de învățământ

Elevii și profesorii Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” au sărbătorit, ieri, 135 de ani de la înființare. Evenimentul festiv a fost marcat prin mai multe activități și concursuri în care au fost implicați elevii Colegiului dar și elevi de la școlile gimnaziale din municipiu.

Absolvent al Colegiului „Al.I.Cuza”, primarul Cristi Misăilă s-a întâlnit, ieri dimineață, cu elevii, conducerea și profesorii unității de învățământ, pe care i-a felicitat pentru rezultatele deosebite și performanțele obținute. Primarul a discutat cu elevii echipei de robotică a Colegiului, una dintre cele mai performante din țară și a asistat la exercițiile robotului realizat în ultimele luni. „Am întâlnit astăzi elevi minunați, profesori deosebiți, pasionați de ceea ce fac și mă bucur că echipa de robotică a Colegiului a obținut rezultate deosebite care ne fac mândri că suntem focșăneni. Vă asigur de sprijinul meu și al administrației locale pentru realizarea proiectelor pe care le implementați și care sunt convins că vor crește calitatea procesului educațional! Focșani, acasă!”, a transmis primarul Cristi Misăilă.

În cadrul zilelor Colegiului „Al.I.Cuza” a fost organizat tradiționalul Concurs de științe Quark, unde elevii școlilor din Focșani și-au demonstrat cunoștințele acumulate în domeniul științelor dar și de cultură generală. Evaluarea a fost realizată de juriul format din elevi claselor  a XI-a D și a IX-a ai Colegiului Cuza.

La clubul de debate au fost prezentate elevilor beneficiile dezvoltării capacității de convingere cu ajutorul argumentelor, iar echipele de la secțiunea Avansați au dezbătut moțiunea „Acest Parlament consideră că Ion este vinovat pentru destinul lui și al Anei”.

Cu ocazia Zilei Colegiului a fost organizată o întâlnire între generații, în cadrul căreia absolvenții din promoția 2019 le-au oferit sfaturi prețioase proaspeților liceeni și le-au împărtășit din experiența lor universitară.

O activitate inedită a fost concursul gastronomic „Principatele Române în bucate” în care elevii au gătit și prezentat preparate specifice din Moldova și Țara Românească. Momentul 24 Ianuarie 1859, Unirea Moldovei cu Țara Românească, a fost marcat printr-o expoziție inedită de documente de arhivă alături de desene realizate de elevi, sub titlul „Unirea din 1859, documente și culori”.

Unul dintre momentele principale a fost conferința „Viața în comunism, realitate sau iluzie”, susținută de Daniel Șandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. În cadrul conferinței, elevii au aflat despre realitățile dure ale regimului comunist, de la privațiuni, controlul vieții private și teroare la căminele spital în care au murit peste 15000 de copii, dar și despre resorturile nostalgiei care sucește mințile. Evenimentul a fost inițiat de Consiliul elevilor CNAIC și a cuprins inclusiv o expoziție de obiecte din perioada comunistă, fotografii dar și mărturii ale bunicilor despre viața din perioada comunistă.

Pentru a împărtăși bucuria de a fi împreună în comunitatea Colegiului Național „Al. I. Cuza” Focșani, elevi de la clasele: VIB, IX B, XI B, XI D, XII B, XII D s-au implicat în realizarea unui videoclip despre promovrea valorilor CNAIC.

 

Începuturile Colegiului Național „Al.I.Cuza” pot fi stabilite în 1889, când un grup de profesori a înființat un externat secundar de fete, condus de Eliza C. Lupu. Fiind vorba de o școală de fete nu a fost ușor nici să primească finanțare publică, nici să aibă un sediu. Profesorii au predat gratuit timp de doi ani iar școala a devenit publică abia în 1901. În perioada Primului Război Mondial și a ocupației germane a fost decisă înființarea unui liceu particular de fete care, în 1921, va fi recunoscut ca şcoală publică, dar abia în 1923 clasa I va fi trecută în bugetul statului, urmând ca în 1924 să treacă tot cursul inferior, iar în 1925 şi cel superior. În 1926 liceul de fete se va muta în localul propriu din Calea Cuza Vodă 43, pus la dispoziție de Ministerul Instrucţiunii Publice. Lucrările la sediul actual al Colegiului au început în 1931. La eveniment a fost prezent istoricul Nicolae Iorga, prim ministru în acea perioadă, care a turnat un cancioc de ciment la temelia liceului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?