Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ANM: Atenţionări Cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane, până vineri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două atenţionări Cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane din Moldova, Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat şi Oltenia, valabile până vineri dimineaţa. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 3 ianuarie, ora 10:00 – 4 ianuarie, ora 22:00, primul Cod galben va fi în vigoare în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali (judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Mureş), unde temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ predominant sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1.700 de metri şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu depunere de strat nou de zăpadă. Se vor acumula cantităţi de apă de 25 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Potrivit sursei citate, al doilea Cod galben va fi valabil în perioada 3 ianuarie, ora 10:00 – 5 ianuarie, ora 10:00, în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde vor fi intensificări ale vântului şi ninsori viscolite, la altitudini de peste 1.700 de metri. În aceste zone, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60 – 80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi 90-100 km/h şi va fi viscol. De asemenea, intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului.

Pe de altă parte, temperaturile din nordul Europei au scăzut sub minus 40 de grade Celsius pentru prima dată după 2021, a anunţat institutul suedez de meteorologie SMHI, transmite agenţia DPA. În unele regiuni din nordul Suediei, cum ar fi oraşul Umea situat în nord-estul ţării, temperaturile au atins cea mai scăzută valoare din ultimii 12 ani, a anunţat marţi SMHI. Toate serviciile de trenuri de pasageri care circulă la nord de Umea au fost suspendate până joi din cauza riscurilor asociate vremii deosebit de rece, a relatat postul public de televiziune SVT. Potrivit SMHI, un front atmosferic cu presiune ridicată aduce în prezent un aer extrem de rece în nord-estul Suediei şi în nordul Finlandei. În Nikkaluokta, în apropiere de oraşul Kiruna din nordul Suediei, au fost înregistrate temperaturi de până la minus 41,6 grade Celsius.

Cele mai scăzute temperaturi din Suedia din acest secol au fost înregistrate în februarie 2001, când la Storbo a fost atinsă valoarea de minus 44 de grade Celsius. Temperaturile au scăzut, de asemenea, în ţara vecină, Finlanda, unde temperaturile s-au menţinut la valori cuprinse între minus 20 şi minus 30 de grade Celsius, după cum a anunţat marţi institutul de meteorologie Ilmatieteen laitos. În unele regiuni din centrul şi nordul Finlandei au fost prognozate temperaturi minime de până la minus 40 de grade Celsius în următoarele zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?