Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Ana-Maria Laura Dimitriu-Bunghez consideră că a fost înlăturată abuziv din funcția de viceprimar al Focșaniului

Ana Maria (și Laura) Dimitriu-Bunghez, de acum ex-viceprimar de Focșani este, așa cum probabil v-ați aștepta, total nemulțumită că nu mai are funcție. Și nici salariu, am spune noi, în condițiile în care de la „descălecarea” sa în politică – cel puțin conform declarațiilor sale de avere, abia ce îi intrau în cont salarii pentru o jumătate de pâine. Ei, altă viață de când consilierii PNL, colegii săi, au votat-o viceprimar la începutul acestui mandat și când a început să ia salariu serios, impozitat ca atare. Rămasă în continuare un mister, dat fiind că în 3 ani la secțiunea de pe pagina municipalității privind CV-ul său a apărut doar ziua în care acordă audiențe, Dimitriu-Bunghez vrea musai să fie regândită hotărârea prin care și-a pierdut funcția de conducere.

Ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local Focșani, (încă) viceprimarul Alexandra Tătaru (USR), a dat citire unei plângeri prealabile a ex-colegei sale de „viceprimăreală”, în care au fost așternute pe hârtie o serie de nemulțumiri. Practic, reclamă Dimitriu-Bunghez, odată cu înlăturarea sa din funcție, s-au comis ilegalități și s-au încălcat mai multe articole din Codul administrativ. Cod administrativ care, așa cum știm, l-a tot citat Dimitriu-Bunghez în mandatul său, așa cum l-a înțeles în lipsa unor studii de specialitate. Una peste alta, solicitarea acesteia era ca aleșii locali focșăneni să se mai gândească la proiectul pe care l-au votat și care a dus la demiterea sa.

Iar consilierii au decretat ieri, pe loc, că s-au gândit și că „nu se poate”. Adică hotărârea, pe care Dimitriu-Bunghez o consideră profund ilegală și nedreaptă, rămâne în vigoare. Culmea, hotărâre care a fost adoptată ca urmare a unui proiect propus chiar de colegii săi de partid. Dimitriu-Bunghez rămâne însă consilier local, colegii săi din PNL motivând la ședința anterioară că aceasta „nu a fost în măsură să își exercite încă din luna septembrie până în prezent (decembrie) nici funcția de viceprimar și nici pe cea de înlocuitor de drept (…).

Văzând situația de fapt, potrivit căreia (…) viceprimarul propus și votat de grupul PNL, din motive independente de voința sa, nu își mai poate exercita funcția de aproximativ 4 luni, perioadă care se va prelungi conform actelor depuse în luna în curs și pentru următoarele luni se constată că este temei suficient pentru eliberarea din funcția de viceprimar”.

Pe pagina sa de facebook, Ana-Maria Laura Dimitriu-Bunghez „semnează” tot cu „viceprimar”, cea mai recentă postare cu această titulatură auto-asumată fiind chiar de ieri. Doamna consilier PNL urează „la mulți ani” de Sfântul Ștefan și „semnează”: Ana-Maria Dimitriu-Bunghez viceprimar. A avut o postare cu aceeași „semnătură” și cu ocazia Crăciunului, deși hotărârea privind demiterea sa fusese adoptată în CL Focșani în data de 14 decembrie. Pe 19 decembrie, într-un filmuleț postat pe rețeaua de socializare, Dimitriu-Bunghez și-a anunțat „postura de viitoare mămică” și a acuzat „execuția” sa politică. Desigur, postarea a fost tot în auto-asumata calitate de viceprimar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?