Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Copacii deveniţi celebri datorită serialului ”Game of Thrones” ar putea dispărea în 10-15 ani

Copacii din situl Dark Hedges din Irlanda de Nord, deveniţi celebri datorită serialului de televiziune ”Game of Thrones” („Urzeala tronurilor”), ar putea să dispară în cel mult 15 ani dacă nu se va pune în aplicare un plan pentru conservarea lor, a avertizat un activist de mediu, citat de PA. Mervyn Storey, preşedinte al Dark Hedges Preservation Trust, a declarat că starea în care se află populara atracţie turistică s-a deteriorat brusc în ultimii ani şi a solicitat un program agresiv de replantare pentru a umple golurile lăsate de copacii care s-au prăbuşit sau care au fost tăiaţi. Lucrările au început în noiembrie pentru a tăia şase dintre copaci şi pentru a efectua lucrări de întreţinere la nivelul altor arbori, din motive de siguranţă. Acest „tunel” de copaci din comitatul Antrim a devenit faimos după ce a apărut în serialul fantasy „Game of Thrones”, produs şi difuzat de HBO, şi atrage în prezent un număr important de turişti din lumea întreagă.

Cu toate acestea, au fost exprimate îngrijorări despre starea în care se aflau mai mulţi dintre acei fagi, iar unii dintre ei au fost doborâţi de furtunile din ultimii ani. Mervyn Storey a declarat pentru agenţia de ştiri PA: „Aceşti copaci au 300 de ani, aşa că există, evident, o provocare în ceea ce priveşte modul în care poate fi menţinut ceva ce are o astfel de vârstă. Există o durată de viaţă naturală şi, evident, ea evoluează progresiv şi se apropie din ce în ce mai mult de sfârşit”. El a mai spus că eforturile trebuie să se concentreze de acum înainte asupra conservării stării de sănătate a copacilor care au mai rămas în acea zonă. „Dacă vă uitaţi la Dark Hedges, situl nu mai este aşa cum era odată, acum este diferit pentru că natura şi-a pus amprenta, copacii s-au prăbuşit ca urmare a vântului, a degradării. Suntem acum într-un punct în care cred că va exista o reorientare a dorinţelor celor care au un interes real în încercarea de a conserva ceea ce a mai rămas”, a declarat Mervyn Storey. „Dacă nu se va face acest lucru, peisajul se va goli şi copacii ar putea să dispară în 10-15 ani”, a adăugat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?