Patru instituții – Asociația Județeană de Fotbal, DJTS Vrancea, Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Åcolar Județean își coordonează mijloacele și posibilitățile de organizare și mobilizare într-un proiect cuprinzător: „Un viitor mai sigur, să fim mai buni!”. Este un proiect ce va cuprinde toate localitățile județului, care are în vedere, în principal, fotbalul, și își propune „crearea și dezvoltarea unui mediu propice activităților sportive de masă și prevenirea violenței în sport, totul bazat pe principiul fair-play-ului”, așa cum este definit obiectivul proiectului de către inițiatorii acestuia. În programul activităților sportive vor fi cuprinși copiii – născuți înainte de 1 ianuarie 2003, și juniorii – născuți în 2001-2002.
Va fi o competiție ce se va desfășura pe centre, jocurile urmând să aibă loc în aceeași zi pe o singură bază sportivă din zona fiecărei secții de poliție. O primă ediție a programului „Un viitor mai sigur, să fim mai buni!” va avea loc în perioada aprilie 2016 – martie 2017 startul urmând să fie dat la Nănești, sâmbătă, 2 aprilie. Protocolul dintre cele patru instituții organizatoare urmează să fie reînnoit la finalul ediției care începe peste două zile.
În proiect sunt implicate și autoritățile locale care urmează să lucreze în parteneriat cu AJF Vrancea astfel încât bazele sportive locale să poată fi folosite pentru jocuri în ziua de etapă.
Managementul proiectului va fi asigurat de AJF Vrancea. Din surse cu mare credibilitate am aflat că manager de proiect urmează să fie Danielette Iorga, președintele CSM Focșani, om cu experiență bogată în organizarea unor acțiuni sportive de mare cuprindere.
Programul etapelor:
Secția Rurală de Poliție nr. 6 – Nănești – 2 aprilie 2016
Secția Rurală nr. 2 – Gugești, Dumbrăveni sau Dumitrești – 9 aprilie 2016
Secția Rurală nr 4 – Adjud sau Homocea – 16 aprilie
Secția Rurală nr 1 – Golești – 23 aprilie
Secția Rurală nr 5 – Slobozia Ciorăști – 7 mai
Secțiile rurale 3 și 8 – Vidra – Tichiriș sau Năruja – 14 mai
Secția Rurală 9 – Vîrteșcoiu – 21 mai
Secția Rurală 10 – Movilița – 28 mai
Turneul final va avea loc la Focșani, în luna iunie.