Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Schimbări la nivelul conducerii Tribunalului Vrancea

Componența conducerii Tribunalului Vrancea va fi modificată odată cu noul an, conform unor hotărâri luate de Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Săptămâna aceasta, membrii Secției au decis cu unanimitate ca Tribunalul Vrancea să aibă un nou vicepreședinte, în același timp fiind numit și un nou președinte al Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul instanței vrâncene. În prezent, preşedintele Tribunalului Vrancea este judecătorul Dinu Jelea – care a fost recent reconfirmat în funcție în urma unui concurs, vicepreşedinta instanţei este judecătoarea Daniela Matache, iar președinta Secției a II-a civile este judecătoarea Iolanda Lăcrămioara Bejenaru.

Or tocmai aceste ultime două funcții au fost în discuție la nivelul CSM. Astfel, marți s-a decis „numirea doamnei judecător cu grad profesional de curte de apel Bejenaru Iolanda-Lăcrămioara, preşedinte al Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea, în funcția de vicepreședinte al acestei instanţe, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.01.2024”, aceasta însemnând și adoptarea unei a doua hotărâri, anume „eliberarea doamnei judecător (…) din funcția de preşedinte al Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea, începând cu data de 06.01.2024”.

Însă după cele două hotărâri de mai sus, a fost nevoie de o a treia, pentru a se stabili cine va conduce Secția a II-a civilă a tribunalului. Iar decizia a fost de delegare a „doamnei judecător cu grad profesional de curte de apel Mîrza Alina Liliana în funcția de președinte al Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea, începând cu data de 06.01.2024, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?