Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Colegiul Prefectural, ultima ședință pe 2023: trei directori au prezentat rapoarte în fața prefectului Halici

Ultima ședință a Colegiului Prefectural din acest an, condusă de prefectul Nicușor Halici, care s-a desfășurat joi, a cuprins patru puncte pe ordinea de zi. Primele trei au vizat prezentarea unor anumite situații de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vrancea, Casa Județeană de Pensii Vrancea și Direcția de Sănătate Publică Vrancea, toate subiecte de actualitate. Ultimul punct a vizat aprobarea calendarului de desfășurare a colegiilor prefecturale de anul viitor, unul orientativ, în funcție de evenimentele care ar putea să apară.

În ordinea discuțiilor, directorul OCPI Vrancea a prezentat o informare privind stadiul implementării Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) în județul nostru, demarat în 2015 și care, conform planificării inițiale, ar trebui să se încheie anul acesta. Într-adevăr, pe 2023 au fost întocmite circa 18 mii de cărți funciare, fiind „cel mai prolific an”, după spusele directorului Horia Frîncu. Iar la acest moment, Vrancea are o suprafață de aproximativ 40% intabulată, adică se încadrează în media națională, însă procentul este unul mic față de estimările și așteptările inițiale.

Din acest motiv, prefectul Nicușor Halici a solicitat urgentarea programului și a cerut o situație detaliată a localităților unde intabularea nu a fost încă demarată. Aceasta în condițiile în care, ca rază de competență, lucrările de intabulare care fac obiectul Programului Operațional Regional 2014 – 2023 au fost finalizate doar în Măicănești și Slobozia Ciorăști, în procedura de licitație încă sunt Golești, Homocea și Milcovul, în timp ce în lucru sunt 11 localități. De menționat că, până în acest moment, s-au derulat nouă etape de finanțare în Vrancea.

Al doilea punct de pe ordinea de zi a cuprins prezentarea unui raport de activitate al Casei Județene de Pensii Vrancea. Cele mai multe discuții au fost făcute pe partea de evoluție a înscrierilor noi la pensie şi a modificărilor de drepturi, pe categorii de pensii. Potrivit directorului Adrian Juravle, procesul s-a realizat într-un procent de peste 97%, diferenţa de până la 100% reprezentând -o dosarele aflate în lucru, cu menţiunea că acestea se încadrează în termenul prevăzut de lege pentru soluţionare.

Mai aveți totuși o derogare de termen (…). Nu există riscul ca vreo pensie să nu fie majorată de la 1 ianuarie 2024?”, a vrut să știe prefectul Halici situația concretă. Iar directorul Juravle a arătat că nu se va ajunge în această situație, deoarece toate pensiile vor fi mărite conform legii, de la 1 ianuarie. „Deja s-au tipărit sau sunt în curs de tipărire acele taloane”, a asigurat acesta, menționând că „acum, cu noua lege, se vor elimina multe inechități”.

O altă discuție a vizat faptul că în Vrancea pensiile sunt unele dintre cele mai mici din țară, fapt explicat de directorul Casei Județene de Pensii Vrancea prin aceea că și contribuția a fost una mică, dar și că în județul nostru sunt multe pensii de CAP. Pe finalul prezentării raportului, dat fiind că directorul CJP Vrancea menționase că anul acesta a crescut numărul contribuabililor, prefectul Nicușor Halici a solicitat o analiză pe această temă, care urmează a fi făcută în colaborare de toate instituțiile care dețin date în acest sens.

În ceea ce privește al treilea punct de pe ordinea de zi, directorul DSP Vrancea a prezentat o informare referitoare la planul de măsuri realizat de instituție, în contextul declarării epidemiei de rujeolă, în vederea limitării răspândirii acestei boli. Există un plan detaliat de măsuri în această lună, dar și din primele zile ale anului 2024, care includ întâlniri și informări ale medicilor, fiind în același timp monitorizată situația aprovizionării cu vaccin. Însă, nu în ultimul rând, sunt necesare acțiuni de promovare a vaccinării, în condițiile în care luna aceasta a fost declarată epidemie de rujeolă în țară, iar zilele trecute un bebeluș a murit din cauza rujeolei, în Brașov.

Știu că acest subiect este unul sensibil, dar trebuie promovat în continuare. Și trebuie să facem tot ceea ce putem, instituțional, pentru a convinge că o prevenție e mult mai facilă decât o combatere, o tratare, iar mai apoi o recuperare care nu de puține ori e însoțită de sechele, unele permanente. Și cred că aici ar trebui insistat, să arătăm riscurile, chiar dacă sunt foarte greu de receptat. Dar trebuie înțelese”, a atras atenția prefectul județului, în condițiile în care vaccinarea are o acoperire de peste 70% în Vrancea. Și, din ce a precizat directorul Cătălin Graur, există încă reticiență când vine vorba de vaccinare, părinții motivând anumite riscuri de boli care sunt asociate cu vaccinul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?