Ediția: Sâmbătă 18 ianuarie 2025 Nr. 6795
Ediția: Sâmbătă 18 ianuarie 2025 Nr. 6795

Piese vestimentare care te ajută să faci față frigului

Chiar dacă iarna a fost ceva mai blândă anul acesta, e bine să fii mereu pregătită. Pentru asta, ia în considerare haine practice, călduroase, dar, în același timp, moderne. Ideal este să e folosești pe cele călduroase, în straturi. Astfel, îți va fi ușor să renunți la ele pe măsură ce te încălzești. Mai jos, găsești o listă cu câteva piese vestimentare ce te ajută să faci față frigului și care nu ar trebui să-ți lipsească din garderobă, 

Jacheta sau paltonul

În sezonul rece, vremea este destul de schimbătoare și imprevizibilă. Lapovița, vântul sau ninsoarea pot să apară în orice moment. De aceea, este bine să te orientezi către o jachetă impermeabilă, cu glugă, așa cum poți găsi la The North Face. În plus, aceasta te ajută să poți face față plimbărilor la munte. Pe dedesubt, poți opta pentru o maletă și un pulover fin, din lână sau cașmir.

Când mergi la o întâlnire, lucrurile stau puțin diferit. Poate nu ar fi rău să te îndrepți către un palton, pentru un plus de eleganță. Poți miza atât pe nuanțe clasice, precum negrul și tonurile de maro, dar şi pe cele îndrăznețe de verde, roşu sau violet.

Rochia-pulover

Rochia-pulover este una dintre acele piese vestimentare care te ajută să faci față frigului. Mai mult, încă este în trend și este o opțiune excelentă, mai ales dacă trebuie să mergi la birou. Poți alege între o mulțime de modele și culori, de dimensiune midi, astfel încât să le poți asorta cu ușurință cu restul outfitului. Ca să nu-ți înghețe picioarele, achiziționează-ți o pereche de ciorapi groși, cu 100 DEN sau niște colanți termici. În acest caz, negrul este destul de folosit, dar dacă folosești o rochie-pulover care are mai multe culori, poți alege, pentru ciorapi, una dintre acestea.

Bocancii sau cizmele

În funcție de momentul zilei și de locul în care trebuie să mergi, poți să folosești o pereche de bocanci sau cizme. Dacă ai multe drumuri de făcut, niște bocanci ar fi foarte utili. Găsește o variantă căptușită cu lână, pentru că aceasta ține de cald, absoarbe umezeala și nu lasă picioarele să transpire. În schimb, dacă mergi la birou, alege o pereche de cizme cu toc comod și platformă de susținere. Asta, cu atât mai mult cu cât ești nevoită să stai timp îndelungat în picioare.

Accesoriile

Căciula, mănușile și fularul sau eșarfa sunt un “must have” în anotimpul rece. Dacă nu ești adepta căciulilor, poți miza pe o bască cool, în stil franțuzesc. Iar pentru un plus de rafinament, optează pentru un guler din blană ecologică. Îl poți alege într-o nuanță care să se potrivească cu paltonul pe care îl porți în ziua respectivă. În privința mǎnuşilor, cele din piele sunt o opțiune elegantă. Dar, dacă vrei sǎ ai mâinile calde, cele din caşmir sau lânǎ sunt ideale.

Îmbracă-te inteligent, folosind piese vestimentare în tendințe dar și rezistente la frig, și bucură-te de stil chiar și în sezonul rece!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?