Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

DNA anunţă că l-a pus sub acuzare pe Florin Cîţu pentru două infracţiuni de abuz în serviciu

DNA a anunţat miercuri că fostul premier Florin Cîţu este urmărit penal pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19. Anunţul vine după ce Florin Cîţu a fost miercuri dimineaţa la sediul DNA, unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. Conform unui comunicat al DNA, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19, prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre. Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.

De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

„În contextul menţionat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021 respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătăţii, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane. Concret, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, suspectul Cîţu Florin Vasile ar fi facilitat conducerii Ministerului Sănătăţii să tranzacţioneze şi să ordonanţeze la plată achiziţia în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA”, spune DNA.

Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. În prezent senator, Florin Cîţu a rămas fără imunitate, în urma unei decizii a Senatului din 29 noiembrie. Fostul premier a declarat miercuri, după ce a ieşit din sediul DNA, că şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare şi că are încredere în justiţie. Florin Cîţu a stat în sediul DNA mai puţin de o jumătate de oră, el fiind chemat de procurori pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi de peste 1 miliard de euro. „Nu pot să fac mai multe declaraţii. Mi-am îndeplinit atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare. Binenţeles, am încredere în justiţie. Nu pot să discut despre un dosar în care urmează o anchetă (…) Ce pot să vă spun este că mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare (…) Dacă vă uitaţi la execuţia bugetară pe 2021, veţi vedea că execuţia este mai bună decât se estimase la începutul anului (…) Adevărul o să iasă la suprafaţă în timpul acestei anchete”, a răspuns Florin Cîţu la întrebările jurnaliştilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?