Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Tenis: Alcaraz, învins de Zverev în primul său meci la Turneul Campionilor

Spaniolul Carlos Alcaraz a fost învins de germanul Alexander Zverev în trei seturi 6-7 (3/7), 6-3, 6-4, luni, în primul lor meci din Grupa Roşie a ediţiei 2023 a Turneului Campionilor, ce se desfăşoară în oraşul italian Torino cu participarea celor mai buni opt jucători de tenis ai lumii în acest sezon. Carlos Alcaraz, locul 2 mondial, s-a înclinat după un meci de foarte bun nivel, care a durat două ore şi 34 de minute. Spaniolul, în vârstă de 20 de ani, este la prima sa participare la Turneul Campionilor, după ce anul trecut a fost nevoit să declare forfait. Alexander Zverev, care a urcat din această săptămână pe locul 7 în ierarhia ATP, a câştigat de două ori Turneul Campionilor, în 2018 şi 2021. Al doilea meci de luni, din Grupa Roşie a competiţiei, îi opune pe ruşii Daniil Medvedev (3 ATP) şi Andrei Rublev (5 ATP).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?