Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO : Femeile social democrate din Vrancea s-au instruit la Piatra Neamț


Zeci de doamne social-democrate din toată regiunea Moldovei, inclusiv din Vrancea, au participat la Piatra Neamț, la seminarul „Femeile pot reuși”. În cele două zile, au participat la cursurile organizate pentru social-democratele din țară, scopul acestor activități fiind de a pregăti femeile candidate la funcțiile de primar, consilier local și consilier județean. Cursurile au fost susținute de lectori și experți în organizarea campaniei electorale, specialiști în modele de comunicare și în strategii de campanie. De la nivel central, a fost prezentă europarlamentarul Viorica Dăncilă, președintele OFSD, secretarul de stat Maria Lazăr, secretar general OFSD, deputatul Simona Bucura Oprescu, vicepreședinte OFSD. Prin aceste cursuri s-a urmărit ca femeile candidate ale PSD să facă o campanie pozitivă, de respect față de cetățean și să identifice cele mai bune soluții în rezolvarea problemelor comunităților.
    Rodica Boboc, președinta femeilor social democrate din Vrancea, a spus că prin prezentările realizate de profesioniști, au învățat să se descopere, au realizat că sunt valoroase, că au un cuvânt de spus și că prin cooperare, susținere reciprocă, optimism, dar mai ales prin comunicare pot oferi ajutorul celor care au cu adevărat nevoie de el: țării întregii, județelor, orașelor și comunelor unde orice femeie bine pregătită, inteligentă și cu dorință de muncă, ar putea candida. „Susținem femeile social-democrate care vor candida pe diferite funcții importante, vom fi alături de ele și le vom promova pentru că sunt valori! Vom susține femeile social – democrate din județul Vrancea să ajungă acolo unde le este locul și unde vor avea realizări! Mulțumim tuturor organizatorilor pentru acest minunat seminar și suntem convinse că alături și cu susținerea domnului președinte al Organizației județene PSD Vrancea, Marian Oprișan și a celorlalți colegi, vom forma o echipă de succes!”, a spus Rodica Boboc, președinta femeilor social democrate din Vrancea. 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?