Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ÎN ATENȚIA primarilor și asociațiilor de proprietari! Bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor


Primăriile și asociațiile de proprietari pot accesa fonduri europene de cinci milioane de euro pentru un proiect de creștere a eficienței energetice la o clădire rezidențială. Fondurile europene sunt oferite prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Prezentarea noilor oportunități de finanțare prin POR 2014-2020 va avea loc, miercuri dimineață, la o ședință organizată la sediul Consiliului Județean.     Reprezentanții ADR Sud-Est au menționat că evenimentul se adresează autorităților publice locale, asociațiilor de proprietari, cultelor religioase și organizațiilor neguvernamentale interesate. Cele patru priorități de investiții pentru exercițiul financiar european sunt Prioritatea de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operațiunea A – „Clădiri rezidențiale”, Prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, Prioritatea de investiții 5.2 – „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului” și Prioritatea de investiții 7.1 – „Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice”.
    Probabil că cele mai multe așteptări ale autorităților locale sunt pentru prioritatea de investiții 3.1 A. Aceasta vizează „creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari, bugetul minim al unui proiect de creștere a eficienței energetice la o clădire rezidențială este de 100.000 euro, iar cel maxim de 5 milioane de euro”. „Un proiect poate cuprinde cel mult 10 blocuri de locuințe cu minim 2 niveluri (P+2), iar autoritățile publice în parteneriat cu asociațiile de proprietari, pot alege să se grupeze pe cartiere. Se finanțează proiecte care cuprind blocuri al căror regim minim de înălțime al blocului este P+2 și au fost construite în perioada anilor 1950-1990. Valoarea alocată Regiunii Sud-Est, respectiv județelor Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea pentru această prioritate de investiții este de 54,13 milioane euro”, au anunțat reprezentanții ADR.
    Fonduri europene pot fi obținute de comunitățile locale și de biserici prin prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural”. Sunt oferite fonduri europene pentru a finanța restaurarea, protecția, conservarea și valorificarea durabilă a obiectivelor de patrimoniu UNESCO, patrimoniu cultural național și patrimoniu cultural local din mediul urban. Proiectele pot avea o valoare maximă de cinci milioane euro iar obiectivele de pe lista UNESCO pot primi chiar și 10 milioane euro.
    Uniunea Europeană oferă fonduri importante prin prioritatea de investiții 5.2 – „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.  Pentru aceste proiecte vor avea prioritate la finanțare orașele care înregistrează valori reduse în ceea ce privește suprafața spatiilor verzi, evidențiate în Registrul local al spațiilor verzi al orașului. Valoare minimă totală a unui proiect este de o sută de mii euro iar valoarea maximă totală este de cinci milioane euro.

Fonduri europene pentru dezvoltara stațiunii Soveja

    Nu în ultimul rând, sunt oferite fonduri europene pentru investiții în infrastructura de turism. Fondurile sunt prin prioritatea de investiții  7.1 – „Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specific(investiții în infrastructura de turism)”. În Vrancea pot fi finanțate proiecte în stațiunea Soveja. Proiectele se vor încadra între 100.000 euro și 5 milioane euro și trebuie implementate în stațiuni turistice balneare, climatice și balneo-climatice. „Activitățile orientative care vor fi finanțate în cadrul acestor proiecte pot fi:reabilitarea / modernizarea infrastructurii rutiere, inclusive utilitățile din corpul drumului; dezvoltarea rețelelor de captare și / sau transport a izvoarelor minerale și saline cu potențial terapeutic (ape minerale, lacuri și nămoluri terapeutice, gaze terapeutice, factorii sanogeni de la nivelul grotelor și salinelor); crearea/reabilitarea traseelor marcate pentru cură pe teren, a facilităților de utilizare a izvoarelor minerale; dezvoltarea iluminatului public”, precizează reprezentanții ADR Sud-Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?