Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO : ÎPS Ciprian a oficiat Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Donie din Focșani


În Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul), 10 aprilie 2016, biserica Parohiei Donie din Focșani s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși veniți să participe la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi, în locașul de cult cu hramul Adormirea Maicii Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit în treapta de diacon pe teologul Alin-Ioan Enache. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul.
    După citirea pericopei evanghelice despre vindecarea fiului lunatic, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a arătat cât de importante sunt credința, postul și rugăciunea pentru viața noastră duhovnicească. „Pentru a ni se îndeplini o dorință, o rugăciune, care presupune o intervenție divină palpabilă în viața noastră, trebuie să avem credință puternică și neîndoielnică, statornică și dreaptă. Cu credința nu ne jucăm și nu negociem. Ea este un dar al lui Dumnezeu și ține de ființa umană. Însă, omul, încă din copilărie, cu ajutorul părinților, în primul rând al mamei, și al celorlalți oameni credincioși maturi, cu rol educațional asupra copiilor, trebuie să cultive darul credinței, sădit de Părintele ceresc în însăși ființa umană. În Biserică, vorbim despre credință, nădejde și dragoste, care sunt numite virtuți teologice, pentru că presupun o legătură directă cu Însuși Dumnezeu. Credința nu este un sentiment care apare și dispare, în funcție de reușita sau nereușita omului în viață; de pildă, atunci când nu i s-a îndeplinit o rugăciune, poate considera că nu mai are nevoie de credință, ceea ce coincide cu lepădarea de Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel definește credința ca fiind «încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute» (Evrei 11, 1). Pentru cel ce are credință, lucrurile nădăjduite sunt deja existente, iar cele nevăzute sunt adeverite, confirmate de Mântuitorul Iisus Hristos. Așadar, totul în viața noastră se fundamentează pe credință. Însă, ea trebuie însușită așa cum ne-a descoperit-o Fiul lui Dumnezeu întrupat și cum a fost propovăduită de Sfinții Apostioli și de urmașii acestora – episcopii și preoții – până în zilele noastre”, a subliniat Chiriarhul Buzăului și Vrancei.
    La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a primit din partea parohiei o icoană cu Maica Domnului. Biserica a fost ridicată între anii 1694-1710 de către „căpitanul de margine” Damian Donie, vistiernic al Èšării Românești în timpul domniei Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. În perioada 1997-2007, locașul de rugăciune a trecut printr-un amplu proces de consolidare și restaurare, prin strădania preotului paroh, Valeriu Balica.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?