Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Bărbați violenți cu partenerele, cercetați de polițiști

Dosare penale pentru violență domestică întocmite de polițiști

La data de 27 octombrie a.c., polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie de 54 de ani, din comuna Jariștea, cu privire la faptul că a fost lovită de către fostul concubin, un bărbat de 59 de ani, din județul Bacău. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul de 59 de ani ar fi lovit-o cu pumnii în zona feței, apoi ar fi părăsit locuința.

Fiind efectuate căutări în zona locuinței, acesta a fost identificat de polițiști, iar în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a reieșit faptul că există risc iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu, cu care victima a fost de acord. Femeia nu a dorit să îi fie acordate îngrijiri medicale și nu a fost de acord cu montarea unui dispozitiv de monitorizare electronică. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Duminică, 28 octombrie, ora 13.18, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 55 de ani, din comuna Suraia, provoacă scandal la domiciliu, având discuții în contradictoriu cu soția lui, o femeie de 46 de ani. Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că, în timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul și-ar fi tras soția de păr și ar fi lovit-o cu palma peste față.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, din conținutul căruia a reieșit risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii ordinului de protecție provizoriu.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

Sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?