Șase vrânceni au fost arestați pentru înșelăciuni prin metoda „Accidentul”. Acțiunea a fost coordonată de polițiștii din Maramureș. Cei șase au acționat împreună cu un alt bărbat, deținut într-un penitenciar. „Vineri, 8 aprilie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, au identificat un tânăr în vârstă de 26 de ani, deținut în penitenciar, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune. Din cercetările efectuate, s-a stabilit că acesta, împreună cu alți șase bănuiți, toți din județul Vrancea, au comis patru înșelăciuni prin metoda «Accidentul» pe raza județului Maramureș. Ei au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și ulterior prezentați instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuiților”, au transmis oamenii legii maramureșeni.
Înșelăciuni prin această metodă au fost comise și în Vrancea și chiar multe. Astfel, pentru a nu deveni victime ale infracțiunii de înșelăciune prin metoda „Accidentul”, polițiștii vă recomandă să verificați dacă ruda despre care se spune că are de suferit chiar a fost implicată într-un eveniment rutier, să cereți date despre unitatea medicală sau unitatea de poliție unde pretinde apelantul că s-ar afla aceasta și sunați pentru confirmare.
Atenție: în astfel de cazuri, reprezentanții poliției sau parchetului nu rețin telefoanele mobile ale victimelor, astfel că e bine să încercați să le contactați. Nu furnizați persoanelor străine, mai ales celor care pretind a fi reprezentanți ai diverselor instituții, date sau informații despre membrii familiei. Dacă nu puteți verifica veridicitatea informațiilor, solicitați persoanei care v-a contactat o întâlnire directă și anunțați poliția la numărul de urgență 112 pentru a vă acorda sprijin!