Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Consiliul Judeţean a continuat sau a finalizat mai multe investiţii finanţate de la bugetul local


Consiliul Județean a continuat sau a finalizat mai multe investiții finanțate de la bugetul local, se arată în raportul de activitate pe anul 2015 al președintelui Marian Oprișan. Este vorba despre proiectele de reabilitare și consolidare a fostei Prefecturi Putna, a școlii din Vidra, construirea unui Centru de informare turistică în comuna Tulnici.

    Consiliul Județean a continuat sau a finalizat mai multe investiții finanțate de la bugetul local, se arată în raportul de activitate pe anul 2015 al președintelui Marian Oprișan. Până în prezent, lucrările de reabilitare a imobilului în care a funcționat Prefectura Putna au fost realizate în proporție de 90 %. Imobilul „Prefectura județului Putna” a fost construit la începutul secolului XX și, datorită valorii sale, clădirea a fost inventariată ca monument de arhitectură sub Codul Oficiului Național al Monumentelor Istorice. Destinația inițială a clădirii a fost de palat administrativ, respectiv Prefectură a județului Putna, iar după 1945, aici a funcționat Consiliul Popular Municipal Focșani. În anul 1978 s-au executat lucrări de consolidare, reparații la pereți și tencuieli interioare. S-a refăcut acoperișul cu învelitoare din țiglă smălțuită. În anul 1986, clădirea a fost avariată grav de un nou seism, a fost evacuată și, în anul 1992, au început lucrările de consolidare și restaurare. Până în anul 2004, au fost executate, în limita fondurilor disponibile, lucrări de consolidare a fundațiilor și pereților prin cămășuire și, parțial, a planșeelor de peste subsol, prin supra betonare.

    Marian Oprișan a făcut demersuri pentru ca, în perioada 2000-2004, să fie alocate fonduri astfel încât acest imobil să nu se degradeze și mai tare. Pentru că finanțările au fost sistate în 2005, Marian Oprișan a inițiat un amplu proiect de reabilitare a acestui imobil simbol pentru Vrancea. Lucrările au fost reluate în aprilie 2008 iar valoarea totală este de aproximativ 10 milioane lei, adică 100 de miliarde de lei vechi. Clădirea fostei Prefecturi Putna face parte, împreună cu Teatrul Municipal, biserica Săpunari și clădirea Camerei de Conturi Vrancea, din situl arhitectural și istoric „Piața Maior Gh. Pastia”. Din cele patru clădiri prinse în situl arhitectural și istoric, două au necesitat fonduri importante pentru restaurare și consolidare. Prima clădire reabilitată a fost Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia”.

Åžcoala Vidra, construită în 1850, a fost reabilitată

    Tot anul trecut, Consiliul Județean Vrancea a finalizat lucrările la obiectivul de investiții „Reabilitarea și consolidarea Åžcolii din Vidra”. Valoarea totală a proiectului este de 2.005.449 lei, iar contribuția Consiliului Județean este de 50.287 lei, din valoarea cheltuielilor eligibile și 20.680 lei, din valoarea cheltuielilor neeligibile. Finanțarea se face prin Programul Operațional Regional (POR), Axa prioritară 5. Lucrările constau în consolidarea fundației, refacerea pereților, refacerea izolației termice, și schimbarea tâmplăriei. Åžcoala din Vidra a fost construită în 1850. Localitatea Vidra este cunoscută ca și „Poarta de intrare în Å¢ara Vrancei”, motiv pentru care se are în vedere transformarea acestui obiectiv de patrimoniu în centru etnografic, în cadrul căruia vor fi expuse obiecte de arta populară din Vrancea. Astfel, în incinta clădirii urmează să fie expuse țesături, ceramică, tipare și păpuși de caș, măști, instrumente muzicale specifice Vrancei arhaice, etc.

Centru de informare turistică la Tulnici
 
    Un alt obiectiv finalizat anul trecut este Centrul de informare turistică din localitatea Tulnici. Centrul funcționează în blocul din centrul comunei Tulnici care a fost complet reabilitat și utilat. Valoarea totală a investiției este de peste 1,7 milioane de lei. Finanțarea a fost asigurată integral de Consiliul Județean Vrancea. Imobilul este format din parter plus două etaje și are o suprafață de 721 metri pătrați. Clădirea a fost proiectată inițial pentru bloc de locuințe, propusă ulterior pentru sediu primărie sau dispensar medical. Lucrările au constat în: finisaje interioare (pardoseli din parchet triplu stratificat în birouri; pardoseli din gresie în holuri, grupuri sanitare, scări; zugrăveli lavabile la pereți și tavane; tavane false casetate; placaj faianță în grupurile sanitare; tâmplărie interioară PVC) și finisaje exterioare (aplicații termosistem și tencuieli decorative, tâmplărie PVC cu geam termopan, învelitoare tip Lindab și accesorii); amenajare curte (alei pietonale din dale autoblocante, amenajare spațiu verde). „Era o clădire care nu a aparținut inițial administrației publice județene. Am preluat-o la vremea respectivă de la Consiliul Local, am reabilitat-o și am modernizat-o și acum o redăm circuitului public. Mă bucur că această clădire va putea pe viitor să adăpostească instituții, centrul de informare și documentare turistică din munții Vrancei și evident mă bucur foarte mult că ea va folosi atât cetățenilor din comuna Tulnici, cât și beneficiarilor, cetățenii județului Vrancea”, a declarat la momentul inaugurării președintele Marian Oprișan.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?