Copiii și tinerii cu dizabilități, beneficiari ai serviciilor Centrului de Asistență pentru Recuperarea Tinerilor cu Handicap (CARTHA) Adjud se pregătesc intens pentru serbarea de Paște, la care speră să aibă cât mai mulți spectatori. Evenimentul va avea loc pe data de 21 aprilie, începând cu ora 10.00, la sediul centrului, iar organizatorii invită pe toată lumea să se alăture entuziasmului protagoniștilor care de atâtea ori au demonstrat că tot ce fac, fac cu pasiune, talent și multă străduință.
„Paștele este cea mai importantă sărbătoare religioasă din țara noastră. Sărbătoarea creștinătății și a Învierii lui Isus este extrem de vastă în obiceiuri și tradiții. Este una din sărbătorile ce ne unesc și ne aduc aminte cât este de important să-i avem pe cei dragi lângă noi și să profităm de orice clipă împreună. Cu această ocazie, vă invităm cu drag să celebrați alături de noi Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului luând parte la serbarea noastră presărată cu cântec, cuvânt divin și multă dragoste adusă ca jertfă celui care a schimbat răul în bine, pe cruce. Vă așteptăm cu drag în data de 21 aprilie 2016, ora 10.00 la sediul centrului CARTHA”, a transmis asistentul social Florentina Alexe, coordonatorul Centrului CARTHA din Adjud.