La data de 10 octombrie 2023, în jurul orei 01.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești, aflați în serviciul de patrulare pe raza satului Nănești, au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se afla în extravilanul localității Călienii Noi. Conducătorul auto a fost testat de către polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu avea atașate plăcuțele cu nr. de înmatriculare/înregistrare, nefiind înmatriculat în evidența circulației. Continuând cercetările, a reieșit faptul că bărbatul care se afla la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
La data de 10 octombrie 2023, ora 09.55, un bărbat, de 57 de ani, a fost depistat conducând pe D.J. 204 N, în extravilanul localității Nănești, același autoturism identificat în cursul nopții, în jurul orei 01.30, care nu avea aplicate plăcuţe cu nr. de înmatriculare și nici nu era înmatriculat. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
REAMINTIM CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
Potrivit noilor reglementări legislative, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori nu deținea permis de conducere.
Persoana în cauză va fi condamnată la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnată cu suspendarea executării pedepsei.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii vrânceni vă recomandă:
– Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere! Consumul de alcool scade capacitatea de a conduce autovehicule, reduce viteza de reacție, afectează puterea de concentrare și vederea.
– Consumul de substanțe psihoactive induce o falsă încredere în propriile simțuri, conducătorul asumându-și irațional riscuri în trafic. Combinate, substanțele psihoactive și alcoolul sporesc semnificativ riscul implicării într-un accident rutier.
– Dacă ați consumat alcool, luați un taxi sau rugați pe cineva să vă ducă acasă!
Biroul de presă al IPJ Vrancea
Foto: Arhivă